Sunt Pămîntean

Sfînta studenţie

2012-02-13T20:15:00.000+02:00

Atenţie, pumni în faţă!
Am de zîs şî gata! Mă cac în feedbacku-ri negative.

Şăzînd eu prin făsbuck, tot citesc şi citesc banda de noutăţi. Cică noutăţi de la prieteni.
Şî şi o înşeput să mă enerveze la culme cum postează unii(care învaţă în X ţară) tot felul de căcaturi şi link-uri despre ce fel de studenţie ~~pizdoasă~~ clasnaia şî care e diferenţa studenţilor de la Z şi ~~huiznaet care~~ altă specialitate prin poze prosteşti.
Că cică unu doarme pe jos, şapşi, studenţîi de la noi dorm în gunoaie. Noi sîntem mai pizdoş ca ei!
Eu tipa fac proiecte, oi nna dă sî pun pi făsbuc sî vadî tăţ cî eu-s vaidicapumeu, da lucrez nna!
Tipa eu trăiesc la cămin în rapăn, şî eu îs tare crutoi, cî eu-s student!

Oameni, eu tot sunt student, dar atîta ruşine nu trag. Terminaţi cu prostiile că se creează imaginea studentului-boschetar/alcoolic şamd.
Gluma e bună cînd e inside joke.

Izbit în faţă

2012-02-07T14:35:00.000+02:00

Cînd nu mai ştii ce să faci ca să nu te mai răneşti atîta..
Cînd vrei să laşi totul baltă şi să fugi cît mai departe...
Cînd vrei să-ţi zmulgi inima din piept şi să o dai cîinilor..
Cînd vrei să crezi că nu e totul pierdut şi încă mai speri, speri, speri că ceva se va mai schimba...
Cînd ţi-e frică să te mai propii..
Cînd afară e la fel de urît ca la tine în suflet..
Cînd ai pierdut orice contact cu lumea în care ai trăit..

Atunci s-au distrus toate visele, realitatea te izbeşte în faţă, şi cazi.
Pe jos; pe zăpadă, picură un lichid cald, roşietic.
Trezindu-te nu te poţi ridica pentru că nu ai inimă, nu eşti TU, eşti parte a pămîntului pe care stai întins.

...Arunci te resemnezi.

Problema problemelor

2012-01-09T14:21:00.001+02:00

Eu unul nu mai am inimă.
Nu ştiu dacă am avut-o vreodată, pot să afirm că m-a durut cel puţin de 5 ori.
De ce de 5?
Mi-a fost frîntă de 5 ori, cu sau fără voia persoanei.
Dacă e să fiu mai sincer, nu ţin minte ultima oară cînd am simţit un junghi în inimă pentru un lucru urît sau frumos.
Am uitat ce înseamnă fluturaşi în stomac.
Kinda shitty feeling ca să ştiţi.
De multe ori mi s-a reproşat în ultimul timp că ar trebui să uit de probleme şi să mă simt fericit.
Nu ştiu cum aş face asta, să trag un joint?
E aproape imposibil să uiţi de probleme pentru că ele sunt ca zebra, dacă sari peste linia albă, iar dai de aia neagră.
Şi atunci care e ideea de a te simţi fericit în afara problemelor?
Să te izolezi într-un balon ca într-un vid şi să trăieşti fără să interacţionezi cu exteriorul ca să nu apară problemele?
Merită după aceasta de trăit?
Eu zic că a-ţi face belele e un mod de a prinde experienţă.
Mulţi poate nu vor fi de acord, dar asta e, rezolvîndu-le într-un mod benefic sau nu, capeţi experienţă.
Eu am probleme, o dilemă mare, pe care mă tem să o scormonesc.Sper să o rezolv cît mai curînd, fără grabă.
"si be happy happy, ca tot ce nu te face happy happy nici nu iti trebuie" (Cc M. Cucer)

More wishes, less good

2012-01-04T21:36:00.000+02:00

And it's like * fuck this shit...
Vrei. Primeşti. Mai vrei, mai na!
Ai. E totul ok, te deprinzi, mergi mai departe cu asta. Pînă aici e totul cul.
Stop.Ce? Altceva? Iar vreau. Ow, not again.
Poftim, serviţi, luaţi cît e cald şi bun. Neam, neam.
Dar ce să fac cu cealaltă? Aia care am vrut-o mai devreme?
Brain storming. Mmm, nu-mi vine nimic în cap.
Life goes on cu toate astea.
Punct critic.
Toate merg pe dos.
Multă energie negativă şi dezamăgiri.
And now u're forever alone. Again.

Dor de iarnă

2011-12-19T23:48:00.000+02:00

Vreau zăpadă! Deşi nu-mi prea place, dar vreau zăpadăăă!
Vreau ca să fie totul cum era anul trecut cînd stăteam afară şi ascultam dubstep de-mi crăpau timpanele iar eu mergeam cu paşi grăbiţi scîrţîind pe zăpadă, cît mai repede în centru ca să-mi iau doza de ceai verde de la Mac.
Vreau ca pe nări să-mi mai iasă din nou fumul ăla alb care se contopea cu albeaţa dimprejur.
Mi-e dor de sentimentele alea adolescentine care presupuneau nişte zbuciumări nebune şi zadarnice a oricări priviri de fată.
Vreau să mai am timp să visez la aparat foto cum că chipurile dacă l-aş avea aş face o grămadă de poze exact ca alea din tumblr, şi le-aş posta şi toată lumea le-ar rebloga de la mine.
Vreau tezele de la şcoală unde trebuie să citeşti de două ori tema şi eşti gata.
Îmi lipsesc cărţile pe care le cumpăram de fiecare dată cînd intram într-o librarie, şi asta era destul de des.
Vreau să mă duc iar cu prietenu meu cel mai bun la "mestacu" nostru de la Valea Morilor, să îngheţăm vre-o 2 ore, să mă jălui pe fetele din ziua de azi care niciodată nu m-au înţeles, să mergem după aia la Asachi pentru un ceai de jumate de litru în pahar de plastic.
Hey tu, an ce ai fost atunci, de ce ai plecat? Mm, whatever, hello new year.
Hello stupid occupied life.

Listă

2011-11-21T21:22:00.001+02:00

1.Sorry pentru spamul trecut, aveam nevoie de reclamă pentru evenimentul care l-am creat eu şi echipa cu care lucrez.
2. Să trecem la mine? Iarăşi eu? Da îmi permiteţi despre altcineva? Nu? Bine.
3.Golul ăsta mi se umple iar, mai mult şi mai mult. Nici munca uneori nu mă mai ajută. De parcă aş fi ieşit din narcologie şi mă tot vaiet să-mi iau doza lipsă.
4.Am aflat de curînd de un nou curent în fotografie. Şi cel mai tare ce îmi place este că rezultatul satisface total sufletul meu. Adică ceea ce trebuie să se primească este de tipul celor care le postez în tumblr.
Ceea ce urăsc acum e faptul că el presupune alt tip de aparate cu film, ceea ce iar scarpina bugetul meu mizer.
5. M-am schimbat. În bine? Nu ştiu, voi să-mi spuneţi, dar eu socot că da şi nu. Da, sunt un alt om, gîndesc altfel, acţionez altfel. Nu,am pană de inspiraţie totală ce durează de luni întregi. Rău de tot.
Domn doctor, ce-mi propuneţi?
6. Urăsc să regret. Uneori iar o fac şi mă urăsc pentru asta.Nu, nu sunt pesimistu de dinainte, deşi am înclinaţii straşnice într-acolo.
Mai vreţi postări? N-am.
7. Lista e scurtă. La fel şi gîndurile mele.
Epic end.

Oportunitati pentru studenti

2011-11-20T01:40:00.000+02:00

Vrei sa fii cel mai tare din parcare?
Vrei sa afli cum sa-ti petreci timpul mai util si placut?
Vrei sa afli cum se pun bazele unei afaceri de succes?
Vrei multi prieteni?
Atunci vino pe 24 noiembrie, la ora 17:30, Asem, Bloc F, aula 503, la evenimentul Oportunitati pentru studenti!
Afla acum care-ti este sansa de cistig!

Facebook eveniment(apasa pentru a accesa)

Blocaj

2011-11-06T18:23:00.000+02:00

Linişte. Nu aud nimic.
Pisica miorlăie a foame şi mie deja nu îmi pasă.
Mă pornesc.Unde? Nu ştiu. Niciodată nu am ştiut şi nu voi şti.
În transport. Iarăşi amintiri.Muzică tare în urechi, aparatul( deja al patrulea, unul Praktika) în geantă îngheaţă.
Am iar aritmie. De ce? Amintiri.E unica de care îmi mai amintesc cu aritmii. Nu regret.M-am învăţat să nu regret.
Ştiu să merg mai departe cu ochii în căutare.Totuşi lumea se învîrte împrejurul ei. De ce? Pentru că unicul prieten, fără să vrea tot de ea îmi vorbeşte. Ce mai face, cum o mai duce,că o văzuse adineaori şi s-a schimbat.El nu ştie.
El nu trebuie să ştie că mie îmi pasă şi mi-a păsat în ciuda faptul că eu am tăiat firul.
Ea nu trebuie să ştie că eu mai am amintiri.Nu.
Ea crede că sunt un nesemţit. Atunci e bine, o să-şi amintească de mine ca de oricare altul."Eu l-am cunoscut cîndva".
Îmi pare bine.
Trec cu ochii peste străzile în mişcare şi inspir adînc.
E toamnă în plămînii mei. E fum. Miros a fum.
Trebuie să merg. Trebuie să caut.

Dar..

2011-10-04T18:51:00.000+03:00

-Miţu, tu mă iubeşti?
Pisica îl linse pe nas în sens afirmativ.
Se întinse pe pat cu mîinile în sus şi se întrebase în gînd:"Măcar cineva mă iubeşte?."
Se sculă apoi, şi se îndreptă spre bucătărie să-şi facă un ceai verde. Îi plăcea ceaiul verde pentru că......era verde. Îi plăcea cum sună fraza :" Ceai verde vă rog, cu 2 linguriţe de zahăr."
Printre tumultul de aburi se gîndea la acei ochi. Aia avea ochi căprui şi o aluniţă pe bărbie. Era frumoasă, dar...
Cealaltă avea ochi de un albastru deschis al cerului, părul castaniu şi un zîmbet fermecător,dar...
Mai erau careva ce îi tot furau privirile, dar...
**
Refuza să încerce vre-o oarecare acţiune. Nu era ca în filmele romantico-melodramatice, cînd ,din 2 vorbe puteai să ajungi la ea în pat. Aici era altceva.O aură care nu-i permitea cel puţin, să răsufle în voie.
Deseori se plimba singur şi părea ridicol în ochii trecătorilor.
Cu o privire tristă îşi amintea momente, "scăpări" din zilele trecute, episoade ce le derula în slow-motion. Se oprea doar pentru o secundă ca să privească sau să nu se împiedice...
Era în ateptare. Parcă trebuia să apară un omuleţ care să-i ridice privirile din pămînt şi să-i surîdă.El atunci îi va răspunde cu o îmbrăţişare.
Dar...

Cînd nu-ţi tace gura..

2011-10-02T11:14:00.000+03:00

Ştii faza aia cînd citeşti o carte şi naratorul e parcă lepădat de lume, singuratic, scufundat mereu în lectură şi are ~~gliucuri~~ revelaţii uneori noaptea?
Iată aşa mă simt eu acum. Nu că aş fi scufundat mereu în lectură( deşi după Murakami nu mai pot alege nici o carte din librării) dar mă simt singur. Poate şi sunt. Toţi prietenii( în număr de vre-o 3) au plecat/pleacă în România la studii. Eu m-am bătut cupumnunchept că mă duc şi eu, dar au început să-mi placă ăştia de la turism. Suntem uniţi la torente, şi ca gîndacii după( fug în toate părţile).
Tînjăăăăsc. Şi cînd tînjăsc, ies afară să umplu atmosfera de tînjală ( ştiu că-i moldovenism, da-mi place cum sună). Cam tot timpul atmosfera se umple greu, pentru că tînjăsc singur şi mă prefac că nu văd oamenii care se uită la mine şi se gîndesc :" şii cu debilu ista stă sîngur şî sî uit to în sus to în părţ".(da este o cacofonie ~~special tuflită~~).
Iar la turism e bine. Învăţăm cîte puţine din toate, ne enervăm pe limba engleză, şi uneori ne mai liniştim cu note de 9( adică eu).Aici pot să fac referire la profu meu de matematică, care din 6 şi 7 nu m-a scos la lucrări în liceu, în schimb mă ajută foarte mult la matematica economică ceea ce el a încercat să ne bage în creierele noastre ~~spălate de internet şi sex la tot pasul~~ timp de 3 ani.
Trăim în Moldova şi asta ne ia tot timpul.
Fac reclama la teatrul unde lucrează mama : dacă sunteţi patrioţi, veniţi şi priviţi spectacolul Ţara asta a uitat de noi. E foarte, foarte, chiar foarte bun. ( să nu mîncaţi înainte de spectacol nimic, pentru că la început sunt prezentate imagini la care nu mulţi pot rezista)
Toamna e frumoasă; this is a shity life; eu tînjăsc;la vară mă duc în SUA; nu mă pot îngrăşa nicicum; şî pohui.

Vintage Session

2011-09-24T19:18:00.000+03:00

În timp ce Sufletista făcea fotografii pe un digital cu zoom pe un acoperiş, eu mi-am luat 2 prieteni şi am pornit la căutare de aventuri cu Minolta mea.
Fotografiile sunt pe pelicola, scanate, făcute alb-negru şi gata. Nu toate s-au scanat bine, aşa că ceea ce prezint este cam jumătate din ce am făcut.
PS: sunt fotografii nereuşite, ştiu,dar..... omul din greşeli învaţă.

Mmm... i think i'm back.

2011-09-17T22:57:00.000+03:00

Mă simt ca d.House. Singur, parcă fără prieteni, cu o grămadă de timp pierdut în zadar. Cred că am revenit în tărîmul meu. Nu mă aşteaptă nimeni, nu mă salută nici măcar o vietate. Da, sunt iarăşi acelaşi care am încolţit multe suflete cu melancolii.
Desigur că e toamnă şi e prea trist pentru a mai fi vesel, totuşi port 2 măşti.
Cred că toţi le purtăm pentru că nimeni nu acel care e cu adevărat. În public îmbrăcăm o mască falsă, hidoasă, plină de vicii, pentru ca să o scoatem în zona propriului suflet şi să mergem în baie să ne spălăm pe faţă. E ca şi cum am pleca în Ucraina la mare, unde nu prinde Orange sau Moldcell şi ne simţim parcă altfel mai ales că vorbim la orice pas ruseşte, rîdem de orice om de lîngă noi, pentru ca mai apoi să ne întoarcem în ţară şi să prindem antenele reţelelor mobile, să zîmbim şi să devenim iarăşi moldoveni. Nu suntem sinceri. Suntem egoişti, răi şi chiar inculţi. Asta ne e naţia şi aşa continuăm să fim.
Dacă e să mă întorc înapoi la mine, am 2 măşti şi atît. Fiecare îşi are ridurile ei şi forma necondiţionat unică. Aici îmi e faţa, acolo îmi e masca, dincolo îmi stă inima.
Fals, sincer, melancolic sau nervos, sunt totuşi om şi suntem oameni,mai buni sau mai puţin. Natura noastră este să judecăm, să ne plîngem de tot şi toate, şi să iubim orbeşte.
Citiţi mult,iubiţi fără a gîndi mult, face-ţi cum credeţi de cuviinţă şi veţi fi fericiţi.
S-a întors Pămînteanul aka Ăilien.

Ceva nou

2011-09-03T20:26:00.000+03:00

Ceva nou. Un iz de toamnă peste bloc, o stare de confuzie mintală şi sufletească, un sentiment de dor.
S-a ivit in faţă un drum nou, asfaltat bine, cu multe cotituri şi indicatoare. La tot pasul sunt semafoare şi panouri care te învaţă, care mă vor învăţa 3 ani. Cred că faza cea mai dificilă îmi va fi însuşirea în engleză, şi franceză.
Parle france? Şi?
Nu ştiu o iotă în franceză, dar din multitudinea de limbi oferite ca a 2-a pentru studiere, n-am văzut soluţie decît să risc şi să mă chinui cu ea. Trebuie să-mi prindă bine cîndva.
Abia am păşit pe acest drum nou, că deja ofiţerii de poliţie mă anunţă cînd şi ce fel de testări mă aşteaptă, de parcă numai pentru asta sunt aici. Păi, de-aia sunt ofiţeri.
Scriu, reţin ce scriu, mă dumiresc de unele neînţelegeri, continui să fac asta zilnic.
Ceva nou în toamnă, fără inspiraţie, cu creieri atrofiaţi, corp slăbit şi fum de ţigară.

Tăt vara (uncensored)

2011-07-24T23:39:00.000+03:00

Atension! Postare nouă!
Atension 2! Postare scrisă în limba moldovenească! ~~Celor slabi de inimă şi surţi în creier, rugăminte mare să nu citească~~! So, keep going nigă!
Iaca mai esti oleacî şî sî terminî vara. Ioptî!
Încî oleacă şî împlinesc cu un an mai mult dicît am avut anu trecut. Da dacî cesna, nu nii a faşi niş o dnearî.
în primu rînd cî chicî drept în smena mea, şi cacta nu vreu sî lucrez pentru altu în altî zî. Pi urmî nuş undi so fac şî cu şi finanţare. Dilemă mlea :(
Caroci după şi am dat eu bacurili estea, ap am mai îmblat tat luna iulie ca bludnicu pi la policlinişi şî alte borţ făcute de ministerele noastri, ca amu sîni dau sama cî iafşoche şio mai trecut timpu, da eu ca şî calu am munşit-alergînd.
Caneşna c-am ieşît pin ţăntr şî nu o datî( cî la noi fărî cheltuialî întraiurea nu sî poati. Moldova!)
Ap iaca tăt vara tipa şî oleac tînjăm după feti. Caroci fosta mea niş cu curu nu s-o întors cînd mo văst în rutieră, şî amu şî mai tare o urăsc pentru asta. B**a, am zîs cî nu mai calc pragu la niş o rîjaia pi planetî. Doar di dacî îi naturală.
Ei iaca, amu tipa tot tînjăsc întraiurea, dorm rău şamd, şî deam dau şîn România documentili. Las sî şibă, cî tare vreu sî scăp din borta asta.
Fotic vreu tari, tari, şî mai tari , cî totuna trebu săni strîng sîngur bani. Maiînscurt bred.
Cimocuri, şi dacî sînteţ feti cari o auzit de tumblr şî iubesc stailu şela din fotşi şî vopşe Evropa, ap ătsamoe, săni scriţ pi făisbuc, cî şaşa ni-i sucina.

Epic.

2011-06-12T01:15:00.002+03:00

Tare vreau să încep postarea cu " ştii,.."
Ştii, în ultimele de săptămîni nu am fost eu însumi din cauză că pe lîngă examenele de Bac, mi s-a pus o piatră pe inimă. Cred că mi-a trebuit mai mult de o săptămînă ca să pot distruge ceea ce a mai rămas din urma ei. Şi sper că am reuşit.
Ştii, am rămas dezamăgit de ea prin faptul cum îşi bătea joc de sentimentele mele, cum se juca cu fraze şi idei, gînduri aruncate brusc nicăieri, care poate nici nu-mi erau adresate, dar care trezeau în mine furtuni şi aritmii. Cînd abia mi s-au deschis ochii zilele acestea, am văzut un adevăr crunt şi inevitabil. Nu mi-am ascultat puţinii, dar unicii prieteni, şi continuam să mă joc cu focul, punîndu-mi speranţe în fraze goale, mesaje scrise în pauze în care ea, dorea parcă să-şi arate afectuozitatea ce de fapt era absentă.
Şi totuşi m-a ajutat întru ceva. Mi-a trezit un nou interes de chitară, o nouă forţă care s-a ivit în mâinile mele şi în dragostea mea faţă de cîntec.
Nu-mi mai pun acum nici o nădejde în fotografie. Rămîne cred a fi un hobby care cu timpul va dispărea.
Mi-a părut bine să aflu că totuşi cineva tindea să mă omoare cu indiferenţă, nepăsare, batjocură, astfel se poate spune că totuşi nu eram chiar un loc gol, ci doar o jucărie.
Of, mai am un Bac luni, şi un bal de absolvire duminica, după care îmi caut de universitate şi, dacă îmi va reuşi, de lucru pe durata verii.
Urez cititorilor (22 deja din 23) o vară plină de toate!
Nu promit că postez aşa ca înainte. Va fi ceva rar, simplu, despre mine...

Interogare

2011-05-28T14:57:00.000+03:00

"Mă doare faptul că mă doare încă", se spune undeva într-o piesă..
Şi de ce acum te prefaci că-ţi pasă cînd, de fapt, nu ţi-a păsat niciodată.
De ce trebuie să sufăr eu acum mult mai mult decît ar fi trebuit, doar din simplul motiv că ai fost încăpăţînată şi ai refuzat să spui o vorbă?
De ce trebuie să mă gîndesc tot la tine şi la faptul că te voi mai revedea şi nu o dată pe holurile şcolii, alergînd, zîmbind şi făcînd feţe dulci tuturor?
De ce nu ai făcut nimic?
De ce nu ţia-i dat un pic de silinţă?
De ce nu ai călcat peste egoul tău şi nu mi-ai spus măcar o dată ceea ce simţi?
Ai simţit tu cu adevărat, sau a fost un joc pe care l-am pierdut?
Cum am putut să fiu atît de orb fără să vreau?
Cum am putut să repet aceleaşi greşeli a doua oară?
Mi-ai zis acum cîteva zile " i don't wanna loose you", ceea ce m-a făcut să cred în vise.
Acum, cînd totul e distrus, inclus şi eu, şi celui ce a mai rămas din mine, tinzi să arăţi aceeaşi indiferenţă.
Nu citi, nu trebuie să citeşti pentru că e bucata sufletului meu de care ţie nu ţi-a păsat.
Acum îţi pasă? Well, it's never too late...
Dar cu cine vorbesc eu,
Cu alterego-ul meu.

Ca 2 umbre

2011-05-17T19:09:00.000+03:00

Cînd o vedea tristă, se-ntrista şi el.
Aveau parcă, acelaşi aer de a se compătimi zicîndu-şi reciproc "E totul bine". Fără ea, totuşi se usca, sîngele îi curgea încet,de parcă se închegase la maxim.
O urmărea cu privirea peste tot ,cu speranţa de a-i revedea chipul, mişcările line, consolîndu-se numai cu faptul că mai are o şansă.
Nu ştiau să-şi vorbească. Nu vorbeau aproape deloc; nu răspundeau întrebărilor.
El o privea iar şi iar, ea-şi întorcea privirea întruna, iar jocul acesta continua minute în şir.
Sărutul lor era magic. Se făcea că se scufundă marea în ocean şi oceanul în univers. Se îmbătau în senzaţii ca în alcool tare.
Totuşi nu erau ei. Erau doar o părere a lor, de parcă ar fi nişte cuvinte nerostite.
Şi era iarăşi el, iarăşi ea, acelaşi zîmbet, acelaşi copac, acelaşi liceu.
PS: scris la liceu 17.05.11
PPS: nu comentez realitatea personajelor sau a reflecţiilor. Totul este un adevăr

Monolog...cu tine

2011-05-07T23:59:00.002+03:00

Eu, tu şi restu lumii..
Eu, tu şi fotografiile de pe perete..
Eu, tu[care nu eşti aici] şi o grămadă de gînduri arse în incineratorul din adîncul egoului.
Iarăşi eu, lipsa prezenţei tale, nişte fotografii adăugate pe perete şi un gol imens.
Încerc să mi te închipui iarăşi şi iarăşi. Deseori cred că te regăsesc acolo unde privesc, şi de fiecare dată îmi dau seama că e în zadar căutarea mea.
Deşi te caut prin exteriorul tău super-hot, de fapt vreau să te cunosc numai pe dinăuntru. Vreau să ştiu ce simţi, cum gîndeşti, ce muzică asculţi, şi mai ales dacă îţi place fotografia.
Da, îţi place? Pentru că e ultimul lucru în care mă mai pot regăsi. În alte fotografii şi în unele făcute de mîna stîngace a propriei persoane.
Cum ţi-i părul? Părul cel parfumat, dulce, obraznic, ondulat sau drept. Nu contează culoarea, oricum o schimbi cîteodată.
Ştii să zîmbeşti? Eu iubesc să rîd, nu mă frustrez niciodată de alţii care mă privesc straniu. Eu sunt straniu şi asta mă face diferit. Pot merge pe stradă, şi prvind o floare, sau dăunăzi un cîmp de păpădii de pe marginea străzii, să rîd, un pic.
Poţi cînta? Îmi place să cînt, sau să îngîn piese, mai rar în stradă, mai des prin casă. Să ştii că pot cînta şi în baie.
Îmi place să visez. Ţie?Niciodată nu am visat cu ochii deschişi lîngă prieteni, pentru că ei mă sustrag şi mă fac să rîd[ţi-am zis doar că îmi palce să rîd]. Visez atunci cînd sunt singur, sau cu tine..
Îmi plac copilărismele.. Ce-ai face dacă m-ai vedea în postură de copilandru? De obicei doar entuziasmul trezeşte în mine acel copil care în majoritatea personaităţilor, doarme. Al meu e treaz, şi gîngureşte doar atunci cînd vede ceea la ce eu visez demult.
Sunt eu, tu şi restul lumii..
Ţine minte, nu contează ce-aberează unii.

Gone - Ian Axel

2011-04-27T23:12:00.000+03:00

will you even know i'm gone?

În pelicolă...

2011-04-26T00:32:00.000+03:00

Mi s-a uscat gura iar ochiul stîng înşiră pe obraji lacrimi reci şi sărate. Am răcit stînd în casă pe marginea ferestrei.
Creierul parcă mi s-a uscat încît nici o lectură nu-mi mai intre pe gît(doar am zis că mi-e uscat). Azi, ieri, în zilele următoare devin un gol. Mă transform în pelicolă Fujifilm. Pentru că e mai ieftină şi pentru că e la fel de calitativă ca şi Kodak. M-am urcat în aparat şi m-am pus pe treabă.
Am fost purtat prin tot centrul oraşului fiindcă ăsta mergea în linie dreaptă, de pe trotuar pe trotuar. Am văzut clădiri, o mulţime. Ferestre rupte, stricate, zbîrcite, emanînd lumină în lumina soarelui.
Am fost la gară. Da, la gara de trenuri. E frumos acolo, atît cît nu merge nimeni pe peron şi nu-s trenuri. Şi n-au fost. Şinele păreau fire de aţă paralele cu altele. Exact ca la matematică, nu se intersectează. Păi atîta cît au încăput în vizorul meu, mai departe cine ştie..
Mă simt obosit, prea obosit ca să mai zic despre ce-a urmat. Trei cuvinte: eu, străzile, fumul.
S-au terminat cadrele. Mă strînge carcasa. Mă duc să mă rebobinez.

Odă aripii

2011-04-13T19:09:00.003+03:00

Ia-mă de mînă şi strînge-o cît mai tare
Ca să nu-mi iau zborul
Şi să nu fug pe mare.
Taie-mi o aripă, asunde-o la tine,
Şi să nu mi-o dai, s-o ţii pentru mine.
Priveşte cerul albastru,
Rîzi către o stea,
Uită de tot,
Sărută poza mea.
Cîntă piesa noastră,
adulmecă parfumul
zilelor în care ne-am plimbat,
aruncă o lacrimă peste trecut.
Zboară către mine,
adă-mi aripa ruptă
şi pleacă. Pleacă
de lîngă o minte opacă.
4 C.A.

MACHETE - Нежность

2011-04-11T18:34:00.000+03:00

Super!

Main

2011-04-10T15:22:00.001+03:00

Iaca eu îni iubesc foticu pe film. Iaca eu cu el faşim cît tătî planeta. Iaca noi în 2 am înşeput a faşi fotşi frumoase. Da iaca costă tăt chestia asta mult. Şi mă tem cî o sî şibă din şi în şi mai rar. Da zato el îi cu mine.

Ia-mă cu tine

2011-04-06T21:05:00.000+03:00

Sunt în moloz şi nu pot ieşi.
Mă simt atît de neputincios încît mi-e silă de mine.
Lenea mă doboară în mocirlă, iar trupu-mi nici nu se zbate să se scoale ci se tolăneşte în voie, inert.
Nu mă mai regăsesc în nimic decît în gînduri şi muzică.
Am început a pierde din prieteni fără nici o vină. Mă simt oarecum trădat.
Simt că ceasul inimii îmi ticăie, iar cu fiecare minută riscă să expldeze.
M-am înecat în noroi şi am rămas cu o mînă afară.
Poate, poate m-a scoate cineva.

Eu, tu şi restul lumii

2011-04-03T10:57:00.000+03:00

În acel colţ de stradă ce poarta numele vestiţilor îndrăgostiţi români, acolo s-a sfîrşit totul.
Lîngă acele clădiri fost-sovietice şi pline de igrasie, ei 2 au încercat să facă un pas.
Sub ochelari negri ea îl privea cu ură iar el se ura pe sine.
Sub acele grimase de dureri de inimă ea se abţinea să nu plîngă, să arate că este tare.
Acele cuvinte căutau o uşă pentru a ieşi, deşi ieşeau de pretutindeni.
Acolo a rămas o durere.
Printre lacrimi şi durere, ea l-a respins. El a plecat.
Totuşi.
A început să plîngă. I s-au înlăcrimat ochii. El i-a şters repede, s-a aşezat pe trotuar şi a oftat.
Amîndoi tremurau.
-Gata...
-Gata..

În afară de,.., vreau...

2011-03-28T22:17:00.001+03:00

Ştiţi ce mă roade în ultima vreme? [în afară de faptul că am un milion şi una de probleme, stresuri, valeriană, insomnii, singurătate şamd] Vreau la concert bă! Vreau tare, tare, tare la concertul lui Guess Who! Măăăi, aşa de tare vreau că sunt gata să dau şi maiou de pe mine!
PS: Haide bă cu mine, că am un prieten ce vinde biletele ca să nu le căutaţi pe la telefoane. Scrieţi-mi!

Muligambia

Facebook

Grasu XXL feat Guess Who - Azi NU (videoclip oficial)

2011-03-27T21:03:00.000+03:00

Minus 2

2011-03-21T18:04:00.001+02:00

Afară erau minus 2. John nu se hotăra să iasă sau nu, fiindcă se temea. Avea frica ceea o putere ce îl stăpînea, îi tremurau buzele, mîinile, picioarele. Ăia băgaseră boalele în el. Nu mînca, nu dormea, îşi imagina situaţii care îl făceau să doarmă atunci cînd nu o făcea noaptea. Stresul îi rodea pereţii stomacului aşa încît gastrita i se trezise din somnul cel promis de către doctorii din spital. Îşi impunea sieşi că totul va fi bine, că totuşi se va rezolva de la sine, dar frica îl ameţea şi îl scotea din relitate aruncîndu-l ca pe un cîine în gloduri şi ape reziduale.
Primea picioare, palme, pumni pe care nici nu-i reuşea să-i numere, iar vănătăile binemeritate erau de fapt rău-meritate. Nu reuşea să treaca nici măcar de casa lui fără ca să fie huiduit, îmbrincit si scuipat.
I s-a pornit depresia. De la etajul unui bloc înalt din cartierul londonez, John privea mulţimea de lumini, şi simţea că ameţeala pastilelor îi producea o plăcere. Se gîndea să urce pe balustradă. O mînă pe perete, un picior pe balustradă,2 sforţări şi era sus. Se ţinea de pereţi şi îşi simţea pielea bătută de vînt. Închise ochii şi încercă să-şi amintească un moment frumos din viaţa sa. Un zgomot puternic îl sperie şi cînd deshise ochii văzu balcoane în viteză, lumini rotindu-se şi un sunet ca o lovitură.
Afară erau minus 2 iar pe trotuarul londonez se scurgea o dîră de sînge din corpul strivit al lui John.Organele îi explodaseră ca o dinamită şi numai privirea sa rămase aceeaşi. Ochii îi rămaseră pentru totdeauna deschişi către cer.

Pe ea...

2011-03-02T14:12:00.001+02:00

"A continuat să stea cu spatele la mine. I-am întors chipul şi i-am privit ochii. Tăceau. Pentru prima dată tăceau. Am început să o cicălesc. Încercam să scot vre-un răspuns din fiinţa ceea firavă dar cu atîtea secrete asunse. Nu dorea să mă mai privească. Începusem să-mi pierd speranţa care mă ţinea viu atîta timp. Am alergat la balcon să-mi aprind o ţigară. Eram enervat pînă la iritaţia vaselor sangvine. Sîngele îmi clocotea în cap şi o ură nebună mă apucase de inimă. Nu mi-a trebuit mult ca să mă calmez. Am tras repede cele cîteva fumuri ce mai rămăseseră şi mă întorese-i fulger în cameră, păşind peste cei 2 care stăteau şi discutau la ferastra din dreapta. Mă văzuse tulburat, nervos şi pentru prima dată citisem pe chipul ei o fărîmă de teamă. Dar asta nu mă oprise să discut cu ea. Îi puneam întrebări, o chinuiam cu vorbele, o împuşcam cu gînduri care o tulburau şi o ameţeau. Nu ştia ce să-mi zică. Nu dorea să-mi zică adevărul. Se aşezase lîngă perete, şi-şi cuprinse faţa în mîini. În acel moment mi se păruse a fi un înger, care venise pentru a mă pedepsi pentru ceea ce am făcut cu multe luni înainte. Înţelese-i că nu mai pot scoate nimic din sufletul ei încîlcit de atîtea noduri care se ţineau de un fir de aţă. Trebuia doar tras uşor, gingaş pentru ca să se deznoade toate o dată.O luasem de mîini şi o ridicasem în sus. O rugasem să facă un efort pentru mine şi se se uite în ochii mei să-mi zică acea frază pe care o înţelese-i mai devreme. Refuzase, şi atunci am strînso la piept. Îmi venea să plîng. Pentru prima dată în viaţa lacrimile nu se mai sinchiseau de prezenţa unei fete şi doreau cu nerăbdare să-mi părăsească orbita ochilor şi să se prelingă pe obraji pînă pe gît. Atunci ea îmi simţise ritmul nebun al inimii şi înţelese că un suflet se sparge în bucăţi. M-a privit, şi mi-a spus „Da”. Nu înţelesesem ce însemna acel „da”. Clipele care veniseră, îmi îmuiaseră inimă, şi nebun de fericire o sărutasem puternic, animalic, ca să-i demonstrez iubirea. Pe ea am iubit-o..."

Foc şi pară

2011-02-08T21:14:00.000+02:00

Se priveau în ochi. Ai lui aveau culoarea oceanului, puri, limpezi. Ea, cu ochii ei de smarald, îl ţintea cu o privire de pisică sălbatică, îl ura, da în acelaşi timp se abţinea să-i muşte buzele sau să-l zgîrîie pe spate. Se certau. Îşi aruncau vorbe usturătoare, se priveau cu ură, dar se iubeau. Ea, se întoarse brusc , luă în mînă o ceaşcă de cafea şi o aruncă către capul lui. O aruncătură de deget era între el şi cana roşie de cafea. Se lovise de perete şi se făcu ţăndări. După ea urmară 2 farfurii, o lingură, o salatieră şi 2 pahare de vin roşu. În acest timp, el reuşise să se ascundă lîngă masă, lăsînd pradă peretelui din spatele său să-şi facă treaba. Urmărea un pic şocat cum toată acea veselă se făcea bucăţi. Cînd simţise că în aer nu mai persista miros de ceramică, se sculase încet, privind către locul unde cu un minut în urmă stătea ea. Era tot acolo, plîngînd. Îşi ţinea faţa în mîinile de copil, scîncind încet, vărsînd lacrimi calde şi sărate. El se apropie încet, fără zgomot. O apucă uşor de mîini cu speranţa de a-i vedea faţa umedă de lacrimi şi ochii roşii de plîns. Era frumoasă cînd plîngea. Ţingîndu-i uşor mîinile cu vîrfurile degetelor, simţi o smuncitură, dar îi reţinu-se mîinile. A fost o încercare de a-l îndepărta prin orice metodă. Uşor îi ridicase capul, privindu-i în ochi. Erau ca ai unui înger. El zîmbi, încercînd să-i şoptească ceva, dar din gură nu-i ieşise nici un cuvînt. Se priveau în ochi, văzînd în ei toată dragostea, frumuseţea momentelor, sentimentul atracţiei. El se apropie încet de gura ei. Ea nu se îndepărtă, ci cointinua să se uite în ochii lui. Atunci urmă o scînteie. Se sărutară îndelung, muşcînd din buzele-i cărnoase, simţindu-i dinţii fini şi mici. O cuprinse de talie şi o ridică în braţe. Urmară clipe de pasiune şi tandreţe în care trăiră parcă o veşnicie...
Ea se lipise de pieptul lui ascultîndu-i bătăile inimii, în timp ce el citea. Stăteau întinşi pe patul moale cu miros de crini în timp ce soarele le gîdila tălpile prin fereastra deschisă. Era primăvară. Mirosea a dragoste. Cînta vîntul.

♥

2011-02-06T20:03:00.001+02:00

El: Să ştii că nu mai pot . Vreau să fii cu mine. Nu pot sta nici măcar un minut fără tine. Mi-e dor...
Ea: Ai întîrziat. Unde ai fost atîta timp? Nu pot acum..
El: Voi aştepta.. Voi fi alături întotdeauna!
Ea:Îţi voi trimite o sticlă pe mare...
Time. The most necessary thing in the world.

Iar

2011-02-06T19:19:00.000+02:00

I'm back. Din motive personale, m-am întors aici la locul de unde am apărut. Distrus, amărît şi fără pic de fericire. Îmi voi întoarce datoria faţă de voi prin alte postări la fel de sumbre şi frumoase.
PS: She said, i love you boy i loved you so..

Yesterday

2011-02-06T18:01:00.000+02:00

M-am îmbătat aseară cu o sticlă de lichior. Unul din ăla bun, adus de prin Italia şi făcut undeva prin Franţa sau Elveţia. Am început să beau ca să înţeleg ce gust are, şi dîndu-i cîte un păhar peste gît, simţeam cum mi se încălzesc maţele şi îmi vine să cînt. Mi-am mai turnat de 2 ori şi mi-am luat chitara în braţe. Mă tot uitam la funda ceea legata la capătul opus de freturi şi nu pricepeam cînd şi cum am legat-o. Ca să-mi amintesc, am mai mai băut un păhăruţ de lichior din ciocolată şi am început a cînta "A venit toamna". La al doilea cuplet am înţeles că afară e iarna, e frig şi tare urît. Am mai luat o gura de căldură şi am continuat să cînt " Două mîini " de Bosquito. Terminasem cred mai mult de jumate de sticlă, cînd brusc mă opresc, privesc pe perete şi îmi amintesc de V. De ce îmi amintesc de ea? Încep să tremur uşor, şi-mi mai torn o dată. Beau, scutur din cap, privesc în acelaşi loc pe perete şi iar îmi vine în minte chipul ei.Mă apucă un dor nebun, şi încep a cînta " Ochii tăi" de Holograf. Cînd termin de cîntat, mintea-mi încă zburdă prin acele zile de toamnă, şi observ că nu mai am ce bea. Scot din frigider laptele şi dau pe gît vre-o jumate de litru. E bun frate! Mă întorc iarăşi în cameră, şi ochii parcă ar fi vrut, cad peste acelaşi loc pe perete şi iarăşi mă iau fiorii. Hai să cînt de jale! Îmi amintesc de o piesă care am învăţat-o prin noiembrie. Ah da, era "Nebun de alb", tare faină piesa. Cînt, cînt, lovesc strunele cu putere şi mă opresc exact atunci cînd îmi sună telefonul. Mă mai uit o dată pe perete furiş, şi ridic receptorul . E mama." Scoală măi că-i 7 şi 15."

Ups, m-am îmbătat în vis. Dar pe perete tot stă desenul cela.

Sunt un Drunk Dreamer , adică beau în vise.

Naive thoughts

2011-02-06T18:00:00.002+02:00

Din documentul "Blog" de pe destkop.

"Mi-am pierdut ligheanul cu amintiri. Cineva imi zise ca-l vazuse tavalit prin glodul de afara. Ma urasc pentru ca sunt atit de neatent si mi-am lasat timpul sa dispara. Imi placea s-l pastrez conservat undeva, si atunci cind voi avea chef sa mai arunc o privire acolo. Acum insa, ma chinui sa pot scoate din minte greseli, momente, cosmaruri.

Cind eram mic, visam ca cineva zboara pe linga casa mea, si intra pe fereastra sa ma rapeasca. Ma trezeam infricosat, si uneori plingind. La virsta asta, am visat de toate, si cel mai strasnic e sa-ti visezi greselile. Uneori poti sa uiti, alteori e mai greu. Dar niciodata nu o sa dispara cu totul din viata ta. Adica din viata mea. Ce-mi ramine de facut este o intrebare retorica. Nu mai pot altceva decit sa fiu iarasi insumi, autocritic, egoist, slab de fire. Sa traiesti e usor, sa traiesti cu munti de pietre pe inima e ca si cum ai avea cancer."

Linişteee...

2011-02-06T17:59:00.002+02:00

Îi placea să asculte liniştea chiar dacă după geamurile stropite de ploaie şi negre de praf, auzea glasuri şi strigăte.Putea să-şi alunge sunetele din cap, să refuze ceea ce auzea şi vedea. Şi se afunda în propria linişte.Visa nori sau stele, sau copii jucîndu-se. Pe chipurile lor vedea schimbările vremii, oamenii devenau maturi şi se transformau în cenuşă.Suflul vieţii nu-l afecta deloc. Nu ştia ce înseamnă sentiment, era rece şi sihastru. Liniştea îi umbrea sufletul şi îl îneca în propria sevă a gîndurilor. Nimeni şi niciodată nu l-a înţeles, nu iîau priceput durerea şi nu i-a ascultat muzica. Avea un suflet de copac. Era......

Dragî blog[MD]

2011-01-30T17:19:00.000+02:00

Dragî blog. Nii dor băi di mor di postărili tăli. Stau şî mă rod cîteodată amintirili cînd scriem aişi în fugă, şap regretam şî şterjem. Tareni plăşe sî scriu fseachie întîmplări, sî trezăsc polemişi şî să le discut prin kilemtri de comentarii, ca dupî asta sî nu mai am comenturi la vre-o 3 postări. Băi, eu acolo nu mă jălui. O duc ghini, da iacî dacî îni vini vre-o inspiraţie despre cum mă sîmt, ap trebu sî mă abţîn, capî sî nu-i dau de înţăles Bosului.În rest tăt îi ghini, muzicî asult multî, fotşi scot şî mai multe, şi aştept sî fac şî eu cîndva fotşi. Amu iaca oleacă am răşit, stau tăt zîua în casî şî îni omor timpu uitîndu-mî la seriali. Tăt îi pucicom cum s-ar zîşi, numa cî nii dor di tini şi de încă şineva. Ladna, mai întru eu sî ti mai vizitez. Bai.
A tău nafsegda, Pămînteanu aka Ăilien.

2011-01-25T18:10:00.002+02:00

i think it's aboute me =]

2011-01-24T20:46:00.001+02:00

Ma rupe palaria lui, si tatuajul de la mine stinga]

F.......................................K

2011-01-23T22:11:00.001+02:00

Uneori intelegi ca ai gresit. Si totusi mai ai o raza de speranta. Pina cind nu te doboara lucrurile ascunse. Un geniu pe nume EU a avut dreptate, viata e o cartoafa, urita pe afara, si aparent frumoasa pe dinauntru.

Happy Birthday Pămînteanule!

2011-01-23T13:44:00.002+02:00

Cu 365 de zile în urmă, un copil de 17 ani s-a tot gîndit şi răzgîndit dacă să-şi facă sau nu blog. Abia aflase ce înseamnă chestia asta, şi tare-i mai plăcuse să scrie. Dupa ce şi l-a făcut[i-a luat cam jumate de oră], a dat de altă dilemă. Cum să-l numească? Borea, Vanea, Bublik, erau prea simple şi fără de înţeles. A decis să-l facă PĂMÎNTEAN. De ce? A dat şi interviu nu ştiu cărui blogger, explicînd asta ca :"toţi suntem oameni, şi deci pămînteni. fiecare are taracanii săi în cap. la fel şi eu".
Ce vreau să zic acum, după 365 de zile de postari, fiind a 101 postare a mea- LA MULŢI ANI MIE! Şi LA MULŢI ANI SUNT PĂMÎNTEAN!
Am postat aici toate gîndurile năstruşnice, aberaţii, file din jurnal,poveşti , o Santa Barbara întreagă, iar poveşti, iar aberaţii.
Azi beu pentru gîndurile mele. Beţi şi voi cu mine, căci fără cititorii mei, nu aş mai fi existat. Desigur mulţumiri Muligambiei, care îmi aduce in fiecare zi noi cititori. Hai la băut!
Da eu mă duc să-mi fac un ceai. Eu altceva nu beau.=D
PS: de mîine mă mut pe alt domeni şi alt blog. în curînd vă ofer şi likul. Rog toţi cititorii care vor să mai citească ceva, să se mute pe acel domeniu. see ya soon!

Comix la lectii

2011-01-21T20:59:00.000+02:00

pentru cei care nu-mi inteleg scrisu[da din astia sunt multi[, am scris cu tipar alaturi. asa invatam noi la scoala, desenind prin carnete =D [ o fac numai cind mor de plictis]

Tu

2011-01-10T19:23:00.000+02:00

Îmi place să mi te închipui. Tot timpul găsesc ceva diferit la tine. Muzica ta , sau o poză care îmi place, îţi place şi ţie. Zîmbind, mă înţelegi, îmi zici că sunt prostuţ şi mă atingi pe obraz. Ai o mînă atît de netedă, mică, firavă, că mi-e frică să o ating . Ceea ce fac şi ce voi face, e să te privesc timp îndelungat, nebun după ochii tăi, buzele tale, părul tău lung şi parfumat. Oh, acest parfum l-aş simţi de la zeci de metri dacă te-aş întîlni pe stradă. Nu te-aş saluta, ci ţi-aş săruta mîna, ca la o zînă. Rîzi, zîmbetul tău mă farmecă, rămîn inert pentru 2 secunde, să te mai privesc odată. Dacă te-aş vedea citind, aş veni să te culc pe piept, ca să-ţi simt răsuflarea şi ritmul inimii tale. Trupul tău cu sînge fierbinte l-ar răci pe al meu, învolburat de plăcerea atingerii. Ne-am săruta în întuneric, căutîndu-ne în multitudinea răsuflărilor fierbinţi. Nu ţi-aş da drumul niciodată. Te-aş strînge lîngă piept de parcă ar fi pentru ultima oară. Miroşi a floare. Niciodată nu am simţit acest miros, dar m-am îndragostit de el. De fapt de tine. De fapt de chipul tău. Nu, e numai imaginea ta în mine...

Remember?

2011-01-07T22:08:00.000+02:00

De multe ori încercam să îmi închipui că există ligheanul amintirilor. Pentru prima data l-am văzut în Harry Potter. În acest lighean fermecat, poţi să îţi scoţi amintirile din cap, să le laşi acolo şi să le priveşti oricînd vei dori.
Îmi doream uneori aşa lighean, pentru că unele amintiri sunt dureroase, puternice, hipnotice. De cînd mi-am descoperit universul în muzică fotografie şi alte chestii banale, mă simt unic, iar cîte o dată, chiar singur; îmi distrag atenţia, nu mă pun pe gînduri..
Hey, nanana,nanana.. mi s-a oprit în minte. După ce am citit versurile, mi-am regăsit unele amintiri în aceste versuri. Am mai observat că de multe ori, versurile redau pentru majoritatea oamenilor acele clipe pe care le-au trăit înşişi. Aici intervine o întrebare- Oare toate iubirile sunt la fel?
E straniul lucrul că orice nu ai asculta, îţi aminteşti, condus de versurile scrise parcă special pentru tine. Nu ai simţit şi tu asta? Eu da, şi destul de des. Dar cu toate astea, am să contiunuu să îmi ascult piesele, să privesc fotografii cu sutele. Asta mi-a mai rămas de făcut acum. Celelalte chestii îmi revin pe planul doi.

Aşa că

2011-01-04T19:30:00.000+02:00

Sunt zile obişnuite, cotidiene, simple şi uneori plictisitoare. Mai mult singuratic decît cu prieteni, mi-am trăit ultimul timp în evenimente frumoase şi probleme neplăcute. Se ţine scai de mine ceea ce se cheamă nenoroc.
Ajuns în noul an, nu mă simt deloc mai diferit, ci mai îmbătrînit parcă şi mai abătut cu zilele. Încerc să scap de stările mele de tristeţe, dar mă aleg cu cîte o lene şi o somnolenţă imensă.
Ceea ce am învăţat în anul trecut, este că iubeşti o dată, viaţa înseamnă luptă, ca să ai trebuie să faci şamd. Postarea aceasta este una de reluare, pentru că muza şi-a luat un concediu destul de bunicel, şi acolo unde e plecată nu prinde Orange. Cică sunt 2 milioane, şi tot cu reţea nasoală. Aşa-i Moldova, Ţara Minunilor.
PS: dorinţa mea în 2010 nu s-a împlinit, poate voi avea noroc în 2011.=]

Gînd.Mut.Dor

2010-12-16T22:04:00.000+02:00

E greu. Dar e şi mai greu cînd te năvălesc problemele toate o dată. Atunci cazi pe pămînt şi te simţi strivit de tot. Eşti atît de epuizat încît nu mai ai puteri nici măcar să strigi. O dată sculat, încerci să reviii la normal dar e atît de greu, atît de obositor,că te prăbuşeşti înapoi inconştient. Trezit la viaţă, realizezi că mai ai multe de făcut şi mergi pe acelaşi drum monoton, drept, fără opriri. Mergi pînă te izbieşti de un zid al problemelor care se va prăbuşi peste tine. E ca un cerc din care nu există scăpare. Ca să rupi acest cerc trebuie să descoperi secretul vieţii. Secret magic, paradisiac cuprins de toate luminile universului. Ajuns în această cosmogonie de lumini, realizezi că iubeşti, şi începi o nouă etapă în viaţă care îţi arată cu fiecare moment petrecut că există magie. Magia vieţii. Niciodată n-am renunţat la vise. E unicul lucru care mi-a rămas neschimbat. Dar cel mai mult aş vrea să cunosc dragostea în faţă. Vreau să-i aflu secretele, armele, visele.. Îmi pare că sunt trezit din vis, mă duc să-mi fac un ceai.

One moment

2010-12-10T15:47:00.001+02:00

O cafea, un roman bun şi nişte muzică lentă. Alături , o fereastră prin care pătrund razele aurii de apus. Privesc visător către neant, şi mă gîndesc că nu sunt unicul. Aici, lîngă mine, stă ea, privindu-mă interesată de reacţia mea. Beau cafeaua încet, ca să aud respiraţia ei ce îmi ascute toate simţirile. Animalul din mine se trezeşte ca şi focul din inima mea. Nu vreau să privesc către ea, o las să mă admire. O face gingaş, fără zgomote, ca o pisică. Sunt prada ei.
Îmi zîmbeşte uşor iar eu îi observ surîsul şi simt cum mi se umple inima de o euforie nebunatică. Este lîngă mine, aici, în faţa ferestrei, cu un apus roşietc în faţă, pe un fon muzical lent şi cu o carte în mîini. Se apropie încet şi îşi lasă mîinile pe umerii mei. Mă cuprinde de la spate şi îmi şopteşte ceva la ureche. În acest moment nu realizez nimic, sunt în vis, cerul cade peste noi.
Cuprinşi de mulţimea de stele, ne privim în ochi. Citesc în sclipirea ei acel sentiment, profunzimea căruia îţi lansează roiuri de fluturi în stomac.
O cuprind, îi simt parfumul părului, catifelarea pielii, buzele moi..
Trezit din vis, văd fereastra, apusul roşietic, cafeaua, romanul... Aud muzica şi răsuflarea ei..Întorc pagina, cu speranţa că o voi vedea din nou.
~~dedicaţie Cristina L~~

Sunt cuvînt

2010-12-02T21:57:00.001+02:00

Vrei să vorbeşti? Taci! Vrei să taci? Vorbeşte!
Simţi un gol? Umple-l. Dacă nu poţi, atunci zîmbeşte şi joacă tetrul vieţii mai departe, va sosi clipa cînd spectacolul se va termina..
Te simţi singur? Priveşte în jur, dacă 2 persoane îţi zîmbesc înseamnă că ai mulţi prieteni.
Iubesc singurătatea...gîndurilor.
Ascultă muzica vieţii. Priveşte cerul şi rîzi dacă vezi o stea. Cineva rîde alaturi de tine.
Nu regreta. Aminteşte-ţi cel mai frumos lucru. Zîmbeşte!
Vrei sa plîngi? Plîngi cu toată inima, cineva tot timpul îţi este alături.
Plimbă-te cît mai des. Admiră tot ce vezi. Tot ce vezi este cel mai frumos lucru pe care l-ai văzut.
Suferi? Suferă în tihnă. Plîngi. Cazi. Ridică-te. Zboară. Fericirea are aripi.
Iubeşti? Dăruieşte-te în totalitate. Nu alege. Vei pierde. Fii alături cu tot sufletul. Arată că eşti un ideal.
Mori? Priveşte steaua ta. Să ştii că ea nu moare. Tu nu mori, dispari.
Ce sunt? Pămînt. Din ţărînă şi asfalt am apărut. Sînge am, inimă stricată, creier în putrefacţie.
Am o stea sus, o speranţă jos..

A nins

2010-11-27T09:41:00.002+02:00

Ora 9:17.
In suflet timp noros.
Ochii mijiti, abia i-am deschis
Lacrimi mi-au curs din cauza somnului
Afara ninge foarte frumos
In mine ninge frumos cu fulgi din singe. Mi-e frig, mi-e foarte frig, asa cum numai ieri mi-a fost. Eram singur in marea ceea de oameni, fara tine. Te-am cautat asa cum te caut printre fulgii astia de peste fereastra, poate unul va fi trimis de tine. Banal.Naiv. Ninge cu tine. Te-ai asezat pe toti copacii din fata casei mele si privesti spre fereastra mea. Te topesti pe asfaltul ud de ploaia de ieri, nu te pot salva. Mi-e cu neputinta sa te tin linga mine, esti rece si fragila. Dar esti la fel de frumoasa ca fulgii si ca marea lor. O mare de fulgi face zapada. O mare din tine, si fulgi din singele meu vor face un ocean din noi, in care vom fi singuri. Nu singur. Singuri in univers.
Ninge, e ora 9:17, in suflet timp posomorit, ninge cu fulgi de singe, te vad in fiecare din el.

Urmă pe asfalt

2010-11-23T14:05:00.002+02:00

Fiecare persoana lasa o pata in urma sa in sufletul meu. La fel a facut-o si fata cu parul negru. Desi nu e chiar negru, e de o culoare inchisa , frumoasa. Stilul ei de viata m-a facut si mai tare sa iubesc ceea ce am si la ceea ce visez. Sau visam. Nu mai inteleg. Cindva imi doream asa o fata[vezi postarea din martie Fantezii sau scopuri ] care mai curind imi devenise un ideal. Am crezut ca am intilnit un ideal, nu demult. Dar acest ideal mi-l creasem singur, si singur traiam cu prezenta ei, desi era absenta. Acum, cind mi se strecoara printre degete, mi-e frica s-o string in pumn si s-o am. Nu stiu daca as putea sa lupt. Lupta trecuta ma istovise in asa hal incit am secat toata seva sufletului meu, si acesta poate simti doar durere. E ca si cum ai avea in tine un muschi fara singe, fara nimic in el, dar care sa te doara din cauza nervilor insirtati haotic prin el. Creierul nu stie ce sa faca. Se pierde. Trebuie sa ma regasesc, si crezusem ca mi-a reusit asta, dar acum inteleg ca nu mi-a reusit in totalitate. Stii, incepusem sa scriu. Imi imaginam ca voi putea duce la bun sfirsit ceva grandios, sau cel putin o istorioara. Sunt doar sperante si vise. Nu am talent, stiu doar sa parafrazez. Nu mai stiu cum sa mai fiu, insami sau cel nou. Visator sau cel nebunatic. Mai bine din ambele? Poate, dar poate numai una. Unul sunt eu, si singur…

Atemporal

2010-11-18T18:42:00.002+02:00

Credeam ca nu mai visez vreodata,
Credeam ca nu mai are rost..
As fi vrut sa nu mai gasesc
Imprejur numai moloz.

Stii, uneori ma intrebam
Daca pot sa traiesc liber, sau nu..
Raspunsul era acelasi intotdeauna-
Nu stiu.

Asa cum stau acum privind in gol,
Imi imaginam al tau chip..
Desi nu stiu cum arati
Imi place sa te formez.

Ca intr-un cadru m-am simtit de ieri
Stii tu, cind se opreste pe pelicola,
Si privesti rizind
Ce ti-a iesit din neindeminarea ta.

Deci un vis s-a mai format.
Da, imi place sa visez,
Si visez cu ochii deschisi
Ca tu sa rizi din nou.

Lumina felinarelor galbene

2010-11-15T16:17:00.002+02:00

12.11
Am inchis skype-ul dupa ce prietenul X imi zise acele cuvinte destul de dureroase

. Exact cu 2 minute inainte imi gasisem 2 piese noi si le-am pus in player.
M-am certat cu mama pt ca voiam sa ies la ora 10 noaptea, pt ca simteam nevoia. Am iesit. Aerul cald si tomnatic se simtea in noapte. Parca era ceata sau era doar faptul ca eu vedeam ca prin vis. Am mers pe aleea cu castani. Am dat sa traversez strada, si vazind ca nu vine nici o masina, am inceput a merge in mijloc. Eram doar eu in intreaga pustietate a soselei. Nu am mers mult din cauza de a nu fi lovit de soferii care goneau. Am mers pe marginea soselei, uitindu-ma la luminile felinarelor galbene. Apoi am luat-o la vale, si, pe linga parcul intunecos cu miros de apa statuta. Lacul parcului aducea briza cea rece de iaz/lac/piriu. Ascultam intr-un piesele si ma simteam batut de 200 de ciomege peste spate. Eram batut. Iarasi. Rapid. Cu cruzime. Dar eu continuam sa merg si sa observ ca picura. Incet, pe linga lumina felinarelor, cu cite un strop mare. Cind a inceput a ploua de-a binelea m-am trezit pe scaunul din fata scarii mele privind catre cer, simtind cum picurii imi cad peste fata . Ma treceau fiorii cu fiecare strop. Ploua incet, in tihna. Ma simteam oribil si neputincios.
Veni-va o zi cind totul va fi…

Closed

2010-11-12T14:57:00.000+02:00

Blogul va fi indisponibi din cauză că:
mintea a devenit incapabilă să mai gîndească
*răutatea care este acunsa în persoana mea, face ca lumea să nu mă suporte
*visurile care la aveam înainte, nu mai apar
*lenea mă doboară
*trecutul mă urmareşte şi mă face să regret
*urăsc să regret
*nu am mai citit de ceva vreme
*sunt un prost. Atît.
Indisponibilitatea va dura atît cît este nevoie.
Ne cerem scuze pentru plăcerile şi neplăcerile create. Şalom!

Last time

2010-11-11T20:54:00.001+02:00

În ultimul timp nu sunt eu.
În ultimul timp m-am simţit mai liber ca niciodată.
În ultimul timp, totul merge şi curge dupa voia mea.
În ultimul timp simt prezenţa altor prieteni.
În ultimul timp nu prea visez.
În ultimul timp dorm foarte rău.
În ultimul timp am şters multe persoane din viaţa mea.
În ultimu timp sunt trist. Trist de mine, trist de ea, trist pentru că sunt neputincios.
..Iarăşi trist. Simt un gol, altul, ce se măreşte mult. Straniu, dar nu-l pot umple. Mă strădui să nu-i atrag atentia. dar destul de tare ma framîntă pereţii săi. Poate dacă mă voi refugia în lumea mea, voi putea reînvia.
nu pot să mai stau aici,lîngă. Trebuie să refuz, să scot din mine totul legat de.. Alungînd, totul va reveni la normal. Normalul meu. Visele mele. Aparatul meu de fotografiat pe film. Muzica mea şi chinul meu. Al meu, nu al tău.

Zbucium

2010-11-07T20:58:00.000+02:00

Cînd mergeam cu tine prin parc
Cerul era azuriu, fără culoare,
Păsările zburau val-vîrtej de o boare
A sufletului pierdut şi uitat.

Privind ochii tăi adînci, şi tăcuţi,
Uitam de dorul inimii mele
Plăceam unor lumi hazlii, dar pierduţi,
Gasindu-mi visul prin suflet de iele.

O coastă şi-o mînă de-a ta de-aş avea,
Aş îngropa-o în suflet pe toată
Prinzînd rădăcini, mişcînd ca o roată
A lumii planetă rotundă şi rea.

Citind din a tale, şi-ale tale, şi-ale tale
Dureri sau doar gînduri, înşirate pe foaie,
Mă doare ce am-un suflet în ploaie,
Prins între visele mele amare.
~~[postat la rugamintea unei persoane zimbarete]~~

Maybe..

2010-11-05T23:46:00.002+02:00

Maybe my dreams will come true..
Maybe i will learn how to love, withot suffering
Maybe i will be normal, but till then, i love my dreams, i love my life
Maybe i will know the word for suffering people
Maybe i will learn how to give advices to my own person
Maybe i will stop my breath for 5 minutes, to listen my hearts music
Maybe i will be a good person, and a smart one
Maybe i will understand my mother`s fears
Maybe i will forgive me
|Maybe i will write my own book
Maybe i will be stone, a little one, that know how is to be on the earth

5 lucuri ce le detestă oamenii la mine

2010-11-03T21:39:00.000+02:00

1. Naivitatea-cred în tot şi în toate, şi plus la asta sunt foarte copilăros[fosta mea{a se citi din Santa Barbara din vara}, m-a lăsat din cauza asta, fiindcă eram incontrolabil deja]
2.Visarea-sunt prea visător, şi pe prietenii mei îi scoate asta din sărite. Prin asta nu seamăn deloc a băiat normal, ci mai degrabă a f..
3.Sinceritatea- de exemplu chiar şi blogul ăsta, e prea de tot, e chiar un jurnal, unde mai mulţi mi-au zis că nu e bine să scriu chiar totul de pe suflet.
4. Vorba lungă- vorbesc ca un titirez, şi niciodată nu mă pot opri. Povestesc mult, tot ce am pe inimă tuturor oamenilor din calea mea. Uneori e chiar enervant.
5.Orgoliul şi egoismul- ca la orice bărbat, aceste 2 lucruri persistă, dar la mine se manifestă într-un mod straniu şi de neînţeles. Chiar, puţini sunt cei care mă înţeleg vreodată.

Rules, rules, rules..!

2010-11-01T19:28:00.000+02:00

Ştiţi ce urăsc eu cel mai mult? Regulile. A se veni devreme acasă, a nu fuma, a nu bea, a nu umbla la discoteci, a suna la fiecare juma de oră să zici cînd vii şi unde eşti. A se anunţa din timp[foarte mult] unde plci şi cînd vii. A învăţa mult, cît mai mult, că doar de asta te duci la şcoală. A avea grijă cu ce intonaţie vorbeşti etc.
Toate aceste sunt reguli impuse şi nu tocmai. Dar dă-le--n măsa! M-am săturat! Vreau şi eu un pic de libertate, că de aia sun tînăr! De ce tocmai atunci cînd vreu eu să ies din casă la plimbare, fie şi ora 10, trebuie să-mi spui că mîine e şcoală! Chiar sunt prost? Şi de ce nu pot veni şi eu la ora 4 uneori? Poate dacă îmi găsesc eu modalitatea mea de a fi liber atunci voi gîndi altfel..
Pînă atunci- Ci vediamo.

Another thoughts

2010-10-31T10:56:00.000+02:00

Легко ли быть молодым?[ (c) Centr]

Nu pot să fac ce vreau eu. Iarăşi.
Vreau să-mi iau aparat foto de ăla vechi. Acordul nanei l-am cîştigat, rămîne de văzut ce fac mai departe[mama e împotrivă după cum şi credeam].
Mi-a plăcut să fotografiez alaturi de Cristina[ a se citi colgă din clasa umanistă] care îmi citeşte blogul fără ca să ştiu eu.Straniu, dar sunt încă uimit de faptul ăsta.=]
Sunt încă în căutarea a ceva, nu prea înţeleg ce, dar cînd voi găsi, promit că anunţ.
Fosta mea, din Santa Barbara de pe blogul meu, umblă cu bocitul şi urăşte toţi oamenii că nu o înţeleg. Mesaj pentru ea-trezeşte-te la viaţă, şi priveştele în probleme altora, nu eşti unica care le are şi care şi le creează.
Sunt un Drimăr, ştiaţi de asta? Am nick-ul ăsta de ceva timp pe skype, şi cred că mă caracterizează perfect. Îmi place să visez la anumite lucruri, şi chiar înainte de a face ceva îmi închipui scena în minte.. Deci, dreamer.
M-am apucat de photoshop, şi mă bucură faptul că îmi iese cîte ceva bine din asta.
Aş vrea să plec un pic din oraş, udeva pe-un deal, care să aibă numai o căsuţă. Să am doar strictul necesar acolo, ca să pot trăi liniştit ceva vreme..
Aş vrea să am în viitor o expoziţie de fotografii, ca să mă simt cu adevărat important..
Cum azi s-a dat timpul înapoi, eu aş vrea să pot să-l dau cu cîteva luni în urmă. Vreau să-mi schimb cîte ceva din trecut..
Sunt neputincios şi visător.. Nu sunt major, sunt doar cu drept de vot.=]

Biiiineeee..=]

2010-10-27T21:16:00.001+03:00

Nu stiu de ce[ dar nu cred că mai contează], sunt fericit! Cel puţin acum! Muream de fericire cu jumătate de oră în urmă, privind stelele de la balcon, şi ascultînd nişte piese noi.. Straniu.. Dar mi-a fost atît de bine..

Azi nu..

2010-10-25T16:30:00.000+03:00

Mi s-a stricat wordu`.
Nu mai pot scrie nimic din cauză că s-au dus zilele de trial.Mă tem să nu pierd nişte documente valoroase mie.
Nu mi-am cumpărat ieri aparat foto de ăla vechi. Am înţeles că totuşi ar fi inutil, plus la toate nu-mi ajung bani.
Nu sunt mulţumit de ceea ce am. Iarăşi mă simt neîmplinit..
Nu pot lucra cu photoshop din cauză că PC.ul meu are ceva probleme cu windows7.
Nu pot fi fericit. Nu înţeleg de ce. Am un gol.
Nu pot învăţa nimic, nu-mi intră nimic în cap, nici pe gît.
Nu pot cînta în voie, nu mai am voce.
Nu pot ieşi la plimbare cînd şi cît vreau eu. Sunt controlat intensiv, şi mi se impun multe reguli.
Nu mai am bani, s-au dus toţi pe fleacuri..
Nu pot respira, din toate părţile mă presează..

Nu pot scăpa de mine, uneori îmi doresc să nu fi avut memorie şi raţiune..
Azi nu.. Nu trăiesc, respir.. Mă transform, zbor către steaua mică ce-mi aparţine.. Visez!
[Ci vediamo..]

Toamna nu se numără bobocii, ci lacrimile..

2010-10-20T21:27:00.000+03:00

Personaje: Eu, gîndurile, un pachet de ţigări, un mp3 player, etc.
Locul: pe cărări bătute în asfalt şi înconjurate de copaci galbeni
M-am pornit singur în nicăieri...
Fon muzical.Mergeam agale, printre castani. Aleea castanilor. Aceeaşi. Fumam mult, nu ştiu dacă mă gîndeam sau dacă eram însumi. Doar mergeam şi priveam în jos. Cînd mi se termina ţigara, priveam împrejur, apoi către luna cea plină de pe cer. Erau puţine stele. Şi din nou fumam. Nu ştiu ce m-a apucat, dar aşa îmi era mai bine.
Cînd m-am oprit la răscruce, nu ştiam unde s-o iau. Am luat-o acolo unde s-au îndreptat picioarele. Urcînd încet la deal, băgam de seamă peisajele care mi se iveau în faţă: o mulţime de copaci galbeni, sub lumina felinarelor cu lumină galbenă. Parcă erau nişte lumînări galbene...
Mergeam agale, fumînd. Dintr-o-dată m-am oprit brusc, am închis ochii şi am ascultat 20 de sec o melodie. Am deschis ochii şi am văzut o alee care ducea nu departe de casa ei. Am mers înainte... Priveam copacii... Am revăzut unele locuri, unele amintiri. M-am uitat spre casa ei, şi am oftat. Eram singur aşa cum îmi doream.
.Cînd am ajuns într-un pîlc de lumină, m-am aşezat pe o temelie de gard. Priveam de aici copacii, casa ei, locul unde o întîmpineam de fieacare dată cînd ieşeam undeva. Fumul era dens, gros, suriu, putea zbura, iar eu nu.. Mă scufundase-m în amintiri. Cînd am dat să plec, m-am întors pentru ultima oară in această seară către locurile pline de prezenţa ei..
Am mers pe strada ei, Strada Fără Nume.. Sau, de fapt avea nume, scris pe plăcuţa bisericii baptiştilor, sau iahoviştilor[cine ştie ce creştini proşti]- Agape. Dar era aceeaşi stradă, sunt sigur. Sub teii galbeni îmi imaginam figura ei... Strada Fără Nume...
Mi-am continuat drumul pînă la balconul blocului de alături unde locuiesc. În lift, am dat ochii cu o locatară tînără de acolo, care mă confundase cu un vecin[deoarece mergeam spre acelaţi etaj-13]. Am stat şi cu ea un pic, la un fum. Mi-a împărtăşit că îi plăcea apusul de acolo să-l privească, şi mi-a promis c-o să-mi facă o excursie pe acoperiş, să privesc şi eu.. Cînd am rămas singur, eram deja istovit de tot. Am rămas singur, ascultînd muzică, privind depărtarea, regretînd...
Toamna nu se numără bobocii, ci lacrimile...
[dedicat lui Anonim]
Ci vediamo..

Povestea unei pietricele

2010-10-19T19:14:00.000+03:00

Era o data o pietricica. Facea parte din pamintul umed, viscos, plin de vietuitoare scirboase. Aceasta pietricica, incepu sa se simta singura printre sutele ei vecine aflate acolo. Incepea sa viseze. Isi dorea tot timpul sa iubeasca, sa simta adevarata caldura a acestui senitment. Se simtea implinita doar cind privea cerul. Cind era ploios, senin sau plin cu stele, aceasta pietricica visa, asculta muzica naturii, iubea pe cineva. Cind veni acea dragoste, pietricica simtea ca se transforma in ceva sacru, nepamintesc. Dar iubirea ei a fost rupta sia runcata in mii de bucati. A fost tradata, stearsa, batuta in picioare si aruncata departe. Sculindu-se incet, pietricica tindea catre viata ei de zi cu zi, la visare, la cer.. Apoi si-a gasit alta pietricica. Credea ca se simte fericita, cel putin acum. Dar nu era sa fie asa. Se simtea confuza, isi amintea permanent de ea, fosta ei iubire, tradare, suferinta. Simtea ca nu poate la fel sa iubeasca, ca daruirea inseamna reciproca sau deloc. Decise sa lase totul in voia sortii, sa fuga. Dar nu avea cum , era inca mica, era doar o pietricica. Cind a decis sa lase totul balta era deja prea tirziu… Cineva avea sa sufere, inclusiv ea.. Pietricica a inceput iarasi sa se simta singura, dorita de nimeni. Apoi a decis sa traiasca, asa cu inima de piatra, stiind ca va fi altcineva sa-i sfarme piatra, sa-i cunoasca sufletul si sa o iubeasca asa cum este- mica, urita, stingace, visatoare.. Pentru ca este doar o pietricica..

[nu e bun, stiu, dar macar am incercat..]
Si vechiul- Ci vediamo.

La cafenea, despre nimic..

2010-10-16T14:21:00.000+03:00

Uite că ceea ce îmi doream eu atît de mult s-a întîmplat. Stau, într-o cafenea, cu laptopul aproape, un ceai verde mă încălzeşte, şi îmi rămîne să scriu ceva frumos. Păi, nu prea îmi vine acum în cap ce să scriu. Privesc pe fereastra de alături, şi văd că ploaia s-a mai oprit. E frumos afară. Îmi place şi fonul muzicii pe care o ascult, îmi creează o stare de melancolie şi euforie. Ceva straniu şi nemaipomenit..
Am fost la libraria mea preferată şi mi-am luat 2 cărţi. Destul de ieftin aş zice, chiar foarte. Am să mă apuc să le citesc, cînd ajung acasă, cînd va fi seară, linişte, singurătate. Of, îmi place singurătatea, dar nu mi-e prielnică aş zice. Mă transform încet în ceva straniu, nebunatic, uneori enervant. Depsre mine în ultimul timp, aş zice că sunt mai straniu ca de obicei. Există poate, o cauză. Sunt confuz. Unii prieteni ştiu, alţii mă înţeleg. Nu ştiu cum s-o dau la o parte, parcă mă roade pe dinăuntru. Există o explicaţie biologică pentru cei care sunt sătuli să citească aşa ceva- hormonii bre, criză hormonală; e absolut normal aş zice pentru virsta asta. Mă rog..
Mă bucur că am o persoană alături. Şi curînd facem o lună. Te iubesc, în ciuda faptului că te fac uneori să fii nesigură pe asta.*h*

Cam atît. E bine aici, cald , muzică bună, dar a mea e mai bună, pentru că e aleasă..
..Îmi place să o fac pe regizorul, filmînd scene pe care vreau să le îndeplinesc. Una din ele s-a îndeplinit.. Filmul rulează mai departe..

Steaua genialităţii [omul]

2010-10-13T21:29:00.001+03:00

Mergea pe stradă. Ca de obicei privea trecătorii, întorcea capul în stînga şi în dreapta, privea către acoperişurile caselor, vedea norii şi zîmbea. Muzica îl însoţea. Făcea parte din fiecare celulă, fiecare fir de suflet. Se contopea cu lumea din jur, iubea să privească ceea ce alţii nu observă. Îi plăcea orice casă, colţ de gard, frunză căzută, nor întortocheat. Era straniu, uneori neînţeles, dar niciodată ordinar. De multe ori nu îşi găsea locul în lume, dorea să fugă cît mai departe, să lase totul în urma sa. Avea prieteni, sau mai bine zis cunoscuţi, care nu-i erau niciodată aproape la nevoie. Se întrista de la un nimic, sau de la prea multă gîndire, pentru că, îi plăcea să gîndească. Visa mult, prin artă. Iubea arta: muzica, fotografia, teatrul, filmul.. Adora noaptea.Cînd putea să iasă, privea de la înălţime zarea. Privea cerul cu stele, luna tainică, şi visa cu ochii deschişi. Era romantic, iubea singurătatea, dar şi atenţia.Citea mult, sau mai exact, atunci cînd ţinea în mînă o carte interesantă. Interesante erau cărţile despre dragoste, celelalte, mai puţin sau deloc.Avea logică proastă, nu iubea lucrurile dificile, sau le făcea el însuşui dificile. Îi plăcea să sufere, inconştient. Iubea rar, dar profund, dăruindu-se în totaliltate. ..Nu avea scopuri. Nu le putea atinge.. ..Ca orice bărbăt era egoist, pervers,însă în cantităţi considerabile. Îi ajungeau calităţi negative ca să-l urăşti, şi muţi o făceau, pe ascuns. Era unic în felul său.. Era...............................

Dreamer, untalented. Selfish

2010-10-09T16:08:00.002+03:00

Îmi doream un aparat foto. De ăla profesional, deşi nu am de unde să-l cumpăr, e prea scump. Atunci am decis să îmi iau unul cu film. Mi-am găsit de care, bani tot, şi... parcă ceva aştept.
.....De pe net îmi scot fotografii, talente adevărate. Credeam că avînd un aparat voi putea şi eu creea ceva frumos. Am greşit. Nu sunt bun de nimic. Chitara stă în cutie, fotografiile în laptop, iar eu doar în vise. Trăiesc visînd, şi poate nu e rău, dar cînd văd că sunt oamnei mult mai talentaţi, care au într-adevăra au ce arăta, mă dau bătut.
I'm living in dreams, and i'm not having any fuckin talent. Unuseless, untalented, stupid..
fuck! my english is awful, piece of s***! hate me 'couse i'm so imperfect and so selfish!
what kind of photographer, when i can't do a good photo even with a regular camera.
ohhh...........so damn stupid..

2010-10-07T17:03:00.000+03:00

Din data de 6 octombrie, lecţia de engleză..
полоса чёрная....Am avut probleme mari în familie. Mă certasem cu mama, şi apoi la şcoală, am avut probleme din cauza unei defecţiuni la aparatura muzicală în toiul concertului. Puţini au fost cei care m-au susţinut. Nimeni din cei care ar fi trebuit să-mi fie aproape nu au fost . Nu-i învinuiesc.Nu. Eu eram cel vinovat. Pot fi învinovăţit de multe, şi pe bună dreptate. .........
Deja e dat trecutului. Mă bucur că s-a rezolvat, pentru că eram gata să fug la un moment dat. Să las totul şi să alerg,cît mai departe, ca să nu ştiu de nimeni, să nu mă ştie nimeni.Sunt obosit. Vreau să dispar....

Disparut..

2010-10-05T14:40:00.001+03:00

Voi fi disparut fara urma o perioada.. Nu stiu cit.. NU va mai fi nimic postat aici. Atita timp cit nu imi rezolv viata, si problemele familiare. Sunt foarte singur, si mi-e greu. Imi pare rau...

Cică DJ, da?

2010-10-02T12:07:00.000+03:00

Vă închipuiţi, eu, DJ.. Cînd am aflat, am rîs mult, dar m-am bucurat la fel de mult. Sunt faimmos acum, mai ales la liceul meu! :D

"Un capuccino cu caramelă"

2010-09-26T21:12:00.000+03:00

Stau pe marginea pervazului... Muzica e la maxim, şi playlist-ul e pregătit. Bum-bumbum-bum.. Se simt basurile pieselor rap. Scot din pachet o ţigară, o aprind, trag tare din ea, şi privesc spre cerul de un albastru deschis. Mă gîndesc, din nou, iarăşi, ca de obicei.. Visez..

-Hai s-o luăm spre stînga, ştiu o cafenea faină. Nu e departe, şi are terasă.
-Ok,.. mergi mai încet. Nu-mi place graba..
Mergem mai încet, sub lumina soarelui.. E cald, mi-e cald,sunt emoţionat cînd îmi este aproape. Vorbim nu ştiu despre ce... Ajungem, ne aşezăm la o masă apropae de bar. Luăm 2 capucinno, eu cu ciocolată, ea-caramelă.

Arunc ţigara, schimb piesa. Cîntă Krec-Nejnosti. Privesc către blocurile vecine cu o curiozitate de american- mă vede cineva? Copacii cuprind toată ograda, nu am ce privi în jos. Mă înclin mult peste pervaz, văd pămîntul, etajul1, mult nisip, şi o jucărie. Seamănă cu un porumbel. Sau poate nu? Dacă mă mai înclin un pic, o să cad...

Cănile de capucinno arată aproape goale. A trecut vre-o oră de cînd stăm aici, şi vorbim. Vorbim despre tot, toate, mai verzi, mai uscate, mai pipărate şi mai dulci.
-Vrei să mergem? Sau vrei să mai stăm?
-Nu ştiu, tu ce zici?
-Aş prefera o plimbare..
-Atunci să mergem..
-Domnişoară, nota vă rog!
Ne ridicăm, şi pornim spre ieşire. Mergem pe trotuarul plin de oameni. E cald, e bine, mi-e bine... Văd 2 alde piţi, şi încep a cînta "dacă nu eşti din oraş, eşti de la ţară.." Rîde, rîd şi eu.. Mergem spre parc..

Aprind alta, scot fum dens pe nas, şi îmi pare că sunt un tren-călător. Piesele rulează fără încetare. Mă dor picioarele, stau incomod, sîngele nu-mi circulă corect, dar mi-e bine şi aşa. Privesc în depărtare şi parcă simt o dorinţă arzătoare de a păşi în gol. Mă abţin cu greu. Flying man nu exista, şi guru ca să levitez tot nu-s. Mă ţin de geam, sting ţigara şi mă întorc spre PC să văd care e următoarea.

-Se vede că moldovenii călătorec mult, peste tot unde e wifi sunt şi ai noştri "scăpaţi la pi dijeaba". E tot vreau să stau la aer,dar îmi închipui asta la o terasă cu o ceaşcă de cafea alături, scriind ceva frumos..
-Interesant gîndeşti. Acum unde mergem?
-Nu mai ştiu, dacă vrei, mergem la Botanica pe jos, şi de acolo cu transport pînă acasă.
-În aşa caz, haide spre casă pe jos.
-Hai.
Pornim încet, ieşim din parc, privim lumea, vorbim..

Mă scol şi pornesc spre balcon, în direcţie opusă camerei. Privesc blocul de alături cu 13 etaje. Zîmbesc, fiindcă mă leagă de el amintiri. Observ că soarele începe să apună. Îmi iau playerul, căştile, mă încalţ şi ies afară. În ogradă nici un suflet de om; babele stau la bîrfe, şi doar cîţiva copii se joacă în nisip. Pornesc muzica în căşti; piese din cele 5 sezoane de MD House, alese de mine. Urc în lift; în 2 minute ajung la etajul 13 al blocului vecin. Privesc spre stînga şi văd balconul meu, chiar şi ce se poate zări în apartament(mai nimic). Întorc capul spre dreapta, văd soarele oranj-gălbui. Începe să apună. Ador apusul..

-Hai s-o luăm spre dreapta..
........
-Atenţie, maşina.. Să traversăm pe partea cealaltă..
........
-Cîte farmacii, atîtea denumiri..
...........
-Asta-i strada mea.. De la X şi pînă la Y..
-Cît e taxa de trecere?
-E gratuit. Sunt om bun la inimă...
Frînturi.. Vorbe care nu-mi ies din minte.. Propoziţii fără şi cu înţeles.. Mergem înainte, ca doi copii care se joacă. Noi rîdem..

"It's ok to think about the ending".. Îmi place piesa căci e cu chitară, instrumentul meu preferat. Am una acasă, care stă în cutie şi suferă. Cerul s-a făcut de un roşu aprins, şi Luceafărul a ieşit. Am admirat un apus frumos. Începe să se înnopteze. Acuş mă pornesc acasă.

Ajungînd la destinaţie, simt că vine un moment la care gîndindu-mă,îmi tremură inima ca la un copil mic.
-Ţi-e frig? De ce tremuri?
-Din cauza cofeniei..Ştii capucinno, cofeina..
-Poate adrenalina? Doamne, ce mai tremuri, precis nu ţi-e frig?
-Nu, e de la emoţii..
-Ce eşti de sentimentală..
Zîmbeşte. O privesc în ochi. Parcă au luat culoarea cerului; un fel de albastru-cenuşiu, dar sunt limpezi, frumoşi.. Aplec capul încet, îl înclin şi o privesc mai departe. Zîmbeşte iar,şi...ne sărutăm. Tot tremură. O strîng mai tare, să mă satur pentru următorele zile de singurătate. O mai sărut o dată, şi apoi încă o dată. Ne privim zîmbind, ca 2 copii care se ruşinează.
-Pa!
-Pa, pa!

E întuneric deja, iar eu ies din acel bloc înalt, cu balcoane mari, cu vederi către dealuri, copaci, clădiri, biserici.
Urc scările către etaj. Intru în casă. Pornesc PC-ul. Muzică îmi pun automat. Mă duc să-mi fac un ceai, căci mă doare gîtul. Pe skype îmi vine un mesaj.
-Bunaa=)

..............
E ca o continuare a articolului "O plimbare". Spre ca e bun=]

O plimbare

2010-09-23T22:02:00.001+03:00

Mergeam pe drum. În urechi căştile negre, în cap muzică din One tree hill(serial, sezonul 6), iar în faţă doar un drum lung, drept, plini de castani ruginiţi, pe jumătate goi. Ploua. Picura încet, lenos peste asfalt. Mergeam prin întuneric gîndindu-mă la ea. Îmi aminteam în primul rînd de zîmbetul ei. Rîdea frumos, cu dinţi albi ca de marmură, iar faţa dădea o impresie de chip angelic.

- N-ai obosit? Mergem deja 2 ore. Parcul e pustiu şi nu văd nimic frumos aici. Iartă-mă că te-am adus...
- Nu, îmi place. Nu am mai fost pe aici...
Din nou rîde, iar eu mă topesc. O privesc de sus, căci lungimea picioarelor îmi permite.

Cotesc spre stînga. Ajung sub lumina unor felinare şi privesc în sus. Ploaia îmi cade pe faţă şi zîmbesc. Simt cum mi se răcesc obrajii, cum buzele mi se udă. Şterg cu palma ultimii stropi de pe ochi, îmi îndrept privirea spre pămînt şi continui să merg şăgalnic.

Vorbeam întruna, din cînd în cînd oprindu-ne pentru a ne mai umezi buzele uscate. Îi privesc chipul şi mă scufund într-o bucurie sufletească pe care mi-e greu s- o ascund. Îmi place s-o ascult. La fel face şi ea.
- Nu-mi place tăcerea. Permanent sunt primul care o rupe dacă apare. O accept doar atunci cînd situaţia o cere, şi primul lucru care îl fac e să privesc spre cer.
- Nici mie nu-mi place. Sunt sociabilă, şi dacă se face tăcere, păi îmi găsesc ceva de făcut, sau de vorbit..

Blocurile de 5 etaje mă înconjoară peste tot. Sunt sihastre, fără viaţă, doar urmăresc vieţile . Aşa urmăream şi eu.
Mă satur de aceste piese, îmi pun One republic. Piesa mă impresionează, şi o bag la repeat. Se va repeta toată seara, pentru că eu ascultam doar refrenul şi mă gîndeam...
Stop, aici e o scurtătură. Merg într-acolo, printre blocuri. Ah, aici trăieşte o colegă. Şi...
Ne-am oprit.
- Hai să mergem încolo!, şi arată cu degetul în faţa noastră, unde se întinde o alee plină de castani. Aceeaşi.
- Ok! Îmi place aleea asta numai de 2 ori pe an, primăvara cînd e înflorită, şi toamna-cînd e toată galbenă şi ruginie..

Unde am ajuns?Ah da, trebuie s-o iau pe aici, lîngă blocul ăsta înalt cît un munte . Of, lumina asta a felinarelor mă orbeşte. A început să pluă cam tare, şi simt cum picioarele mi s-au udat. Piesa continuie să ruleze.. O, iată partea mea preferată :" Love till you hate, Strong till you brake, Now that we all fall down!". Cînt, încet,apoi în gînd. Am uitat la ce mă gîndeam. Privesc oamenii care se grăbesc, şi de data asta nu mă interesează de ce şi unde. Au, bîltoaca! Mi-am udat piciorul drept de tot. Aha, dacă te uiţi prin garduri, mai lasă cerul ăsta posomorît!

.................
-Ăă, pa!
-Pa!
Nu ştiu ce să fac, sunt pierdut. Mă înclin stîngaci şi o sărut pe un obraz, apoi pe al doilea. Zîmbeşte, şi pleacă. Pornesc muzica, One republic, aceeaşi piesă. Cad într-o stare de melancolie, opresc maxitaxiul şi urc..

Sunt în ograda casei. Nu-i nimeni. Urc încet scările mulţumit de plimbare. Intru în casă, aprind laptopul..
-Salut:] Ce faci?
-Hi =] Tocmai am sosit...

Dacă voi mai avea fantezie, scriu şi o continuare

Dreams and minds

2010-09-21T00:40:00.002+03:00

Îmi place toamna.
Îmi place anotimpul gălbui şi plin de nuanţe melancloice.
Îmi place cum plouă şi cum cad frunzele încet, agale, pe asfaltul umed.
Îmi place să privesc ca printr-un obiectiv mulţimea de copaci care emană culori diferite: galben, roşu, verde, arămiu.
Uneori îmi închipui că, o dată cu venirea toamnei, copacii încep a rugini. Asemeni fierului ud.
Sunt melancolic, şi dacă numă cheamă nimeni să ies, păi ies singur. Mă plimb seara, ziua, mai rar dimineaţa. Privesc cu ochi de regizor de film, orice mişcare, orice cadru, şi zîmbesc pe ascuns atunci cînd îmi place. Se întîmplă să rîd, dacă îmi închiupui cine ştie ce situaţie despre acel ceva.,iar oamenii mă privesc uneori straniu. Fie. Aşa-s eu, straniu .
Am uitat deja că sufeream, şi că era degeaba.
Totuşi îmi pare bine. Am învăţat o lecţie bună.
Aş vrea o maşină. Sau 2. Cu una să mă pot plimba în voie pe orice anotimp, adică primăvara, toamna şi iarna. Cealaltă aş vrea să fie decapotabilă. Pentru că îmi place să privesc stelele vara. Unoeri adorm privind stelele de la fereastră. Astă vară am văzut una căzătoare. A zburat prin faţa ochilor mei ca un glonte. Frumos mi-a părut, mai ales pentru prima dată.
Cînd am accese de melancolie îmi place să mă plimb, şi să privesc. Zîmbesc ascuns, visez, merg, mă opresc, schimb piesa, şi iarăşi merg pe trotuar.
Ahh, ce toamnă straşnic de faină...

Sau mi-a citit gîndurile, sau mi-e frate geamăn

2010-09-18T11:38:00.004+03:00

Parcă-i scrisă pentru mine. Piesa e bună, iar cuvintele mă descriu în acele 100% care există. Simt totul ce am retrăit în această piesă.

Ради славы - Знай, ты была всем для меня

Куда же делись слёзы из твоих глаз?
Где растворились слова из недосказанных фраз?
Огонёк погас,
Кто мы теперь, друзья?
Неужели я сейчас потеряю тебя?
Того, что вчера хватало, завтра покажется мало.
Я в чудеса не верю,
Их со мной не бывало.
Никогда мы не станем друзьями
После того, что было между нами,
Видит Бог, лучше врагами.
Ты своего достигла, собственно, как и всегда.
Повстречались, разбежались.
Всё просто, как дважды два.
Ты никогда не лгала мне, и я ценил это,
Но, быть может, твоя правда блев,
А я верил слепо.
Я жаждал верить тебе,
Это плод моих бед,
А жаль…
Таких людей на свете больше нет…
За ту красоту, что меня когда-то окружала,
Я отдал бы всё и начал бы всё сначала.

Припев
Знай, ты была всем для меня —
Светом в дали, жаром огня.
Просто скажи, слов не тая,
Верить в любовь ты не смогла.

Я вспоминаю наши первые встречи,
В те дни я был самым
Счастливым человеком на свете.
Тот ветер, что носил меня все эти годы,
Утих, и я чуть было не лишился свободы.
Ты приковала к себе руками, словно цепями,
А теперь нет даже смысла
глазам наливаться слезами.
Всё пройдено,
«Мы»— это прошлое время
«Мы» осталось в забвении,
как не раскрытая тема.
Что-то держало меня,
И я не сжигал мосты,
Но если не сегодня,
То завтра это случилось бы.
Верь мне, как я тебе.
Вот, фундамент мостов,
А строить лишь на красоте любовь —
Удел глупцов.
«А как же жертвы ради любви?» — спросите вы.
Преклоняйся пред ней, но смотри не упади.
Иначе растопчет в грязи, ты потеряешь контроль,
И настанет время познать настоящую боль.

Счастье — сколько в это слово жизни вложено.
А теперь подумай, сколько таких дней было прожито?
Так много, аж пересчитать по пальцам можно.
Это всё, что осталось у нас, и нет ничего дороже.
До тех пор моя жажда будет неутолима,
Пока я любил, но никогда не был любимым.
Я не считаю это не справедливым,
Но часто это именно то, чего не хватает для счастья.
Где этот свет, который мне сейчас так нужен?
Как воздух важен, где близкие мне люди?
Где та, с которой я бы 9 жизней прожил.
Наверное, уже давно с другими дружит,
А может всё ещё ищет того, кто ей голову вскружит.
Холодный дождь, как лезвием пронзает лужи,
Будто знает, как я тобою заболел.
Будто просит: «Скажи всё, что не успел».
Я готов был тебя обидеть и в миг прощения искать,
И, как горячий ревнивец, хотел тебя растерзать,
Но в тоже время крепко обнять
От всплеска безумства.
Сделать всё, чтобы разбудить хотя бы какие-то чувства.
Я — дитя искусства и не могу жить по правилам,
Что в наследство разумные люди оставили.
А сердце в поиске бьётся, значит, хочет жить.
И этому комочку никто не прикажет любить.

Răutăcios şi rece Vs Îndrăgostit şi iertător

2010-09-17T22:32:00.000+03:00

Cum să mi-o scot din minte, sau, cum să uit de ea şi de suferinţa mea , cînd stă mai tot timpul pe lîngă noi( eu şi prietenii mei/ei)? Azi m-am comportat la început bine. Am conversat ca 2 oameni străini; din cînd în cînd mai glumeam. Apoi, cînd am ieşit pe afară, s-au început iarăşi replicile reci şi tăioase. Eu, mai orgolios, înving permanent. Sunt răutăcios, chiar foarte, dar, tot întărîtat de ea. A existat ce-i drept, o conversaţie serioasă, în care am aflat în sfîrşit, de sentimentele ei false. Iarăşi mi s-a mai rupt un fir din ceva-ul sufletesc. Din nou am înţeles că am fost jucat. Doare. Au...
Peste un timp, iarăşi ne vedem, ne împungem prin cuvinte, şi eu arunc o lovitură decisivă şi foarte dureroasă. Cuvintele aruncat de limbă, erau refuzate de suflet. Mi-a părut rău. Tîrziu. Mi-am cerut scuze. Tîrziu. Dar sărutul de plecare tot l-am cîştigat. Ura. O fi , poate din cauza că totuşi mai are un loc luminos, în sufletul ei întunecat. Tot ea l-a făcut aşa.

Sunt prea simplu, şi prea copilăros pentru fetele din ziua de azi, însă idealul meu s-a găsit în ea. Se vede că romantismul nu mai e la modă. Dă-o naibii de dragoste la vîrsta asta de 18 ani. Mai bine e să mergi pe căi pline de simpatie şamd. Pas sentimentelor, şi din cauza aia că mi s-a cam uscat sufletul după atîtea lovituri şi vărsări de sînge.

Nu scap de dezamăgiri

2010-09-16T21:59:00.002+03:00

Azi am stat în ogradă la aer curat(deşi nu-i chiar curat din cauza maşinilor), desigur, cu ea pe aceeaşi bancă. Mă simţeam ca o hîrtie de aia lipita de stîlp, pentru că, aruncînd o dată privirea pe ea- îţi pierzi interesul şi o ignori. Se juca întruna cu bretonul ei.. Doamne, ce bine îi stătea( deşi se plîngea într-una că nu-i place), şi avea ochii conturaţi cu negru, ce îi accentua şi mai mult albastrul lor frumos. O sorbeam din priviri, şi stăteam calm pe scaun. Cele 2 prietene conversau. Ce treabă puteam să am eu? Ascultam fiecare cuvînt, nu scăpam nici un amănunt.
Urmează o fază care mi-a întărîtat nervii.
Îmi tot arunca replici tăioase la orice încercare jalnică a mea de a schimba 2-3 cuvinte. Pînă cînd a chemat-o pe cealaltă să meargă cu ea pîn' la o plimbare. Aici intervine şi rolul meu de victimă .
"Haide cu noi"."Nu m-a chemat nimeni. Nu vreau, rămîn aici, vă aştept"/"Hai mă, nu te comporta ca un copil"/"Bine, merg. Katea, te urăsc"/" Ştiu. hah"
Indiferenţa ei mă face să cred că totul a fost un joc. Unul pe care l-am pierdut. Un joc pe care mă tem să-l mai încerc vreodată.
Cînd zîmbeşte, cîntă, dansează, îmi dau seama că sunt şi am fost un prost; că am iubit degeaba, pentru a suferi. Am fost creat pentru a vedea numai dezamăgiri. Nu-mi văd un alt viitor. Nu mai am nici un vis, şi nici consolare. Tot ce mi-a rămas e acest laptop nou-nouţ, care îmi poate citit sufletul dupa pulsaţia sîngelui din degete.

La limita imposibilului

2010-09-13T21:27:00.000+03:00

Nu mai am ce spune pentru că sunt total distrus.Nu a mai rămas nici o farîmă din ceea ce ar trebui să se cheme suflet, inimă, iubire... Am fost trădat în cel mai josnic mod posibil. Am fost înşelat, mi s-au făcut iluzii şi am fost prins şi ţinut în frîu ca o marionetă. Prietenii mă înţeleg. Doar ei mi-au mai rămas; nici măcar mama nu mă încurajează, ci mă înjoseşte. Uneori asta mă face să mă simt singur pe lume şi împins în afara ei.
Pentru că am fost prea blînd, am primit răsplată.
Pentru că am iubit şi am luptat pentru ea, am primit răsplată.
Pentru că..
Totul merge prost. Vîrstă critică mulţi îmi spun. Ştiu, dar nu mi-am imaginat-o aşa.
Poate voi deveni mai puternic.
Exact, asta mă va ajuta să trec la un nou nivel.
Am visat îndeajuns la cer, nori, stele, frunze arămii..
.......................................................................
Aşteptam o inpiraţie pentru a scrie. De fapt o aveam, dar pentru ca să tapez tot ceea ce se întîmpla în acele zile, tot cee ce simţeam eu, era nevoie de putere. Iar eu nu o mai am.
Lumea s-a schimbat pentru mine.
Iar eu încep să joc după regulie ei, nu ale mele.
Cînd trec la un nou nivel?

Need to wait

2010-09-04T21:37:00.001+03:00

Nu am ştiu că dintr-o simplă ceartă se poate isca o ură nemaipomenită. Nu am ştiut că din cauza orgoliului omenesc, poţi da cu piciorul în prieteni. Nu m-am aşteptat ca să fiu trădat de cei mai apropiaţi oameni. Dar oricum, am iertat şi sunt lîngă ei. Doar cei care nu merită iertare vor aştepta trecerea timpului. Şi timpul va trece pentru ca eu să fiu fericit. Nu alături de prieteni( căci îmi ajung, cei adevăraţi, nu mincinoşi), dar alături de ea, pentru care mă lupt cu toţi-fie suflet, om, prieten sau părinte. Pentru că nu vreau să renunţ. Pentru că ştiu că vom fi împreună, şi refuz să mai cred altceva. Aştept. Cît va trebui. Pentru că da,(secretul meu) poate că e cam mult spus, dar eu sunt convins (pentru atîta timp pierdut, şi atîtea întîmplări care concluzionează aceste cuvinte) că o iubesc. Prima dată în viaţă pot să aştept, şi prin această aşteptare să lupt pentru ea, în adîncul sufletului meu şi al ei. Ieri şi azi am vorbit. Ne-am deschis pentru prima dată inimile. Şi am văzut un loc pentru mine. Un colţ care mă aşteaptă, şi plînge din pricina cuvintelor mele sincere. Îmi pare rău că nu pot aştepta toată viaţa. Ar fi mult mai romantic. Atît cît mai rabdă inima şi trăieşte flacăra în sufletul meu, aştept. Pentru încă 2 luni cred că îmi ajunge putere.
Am citit o poezie pe acoperişul unei clădiri părăsite, unde m-am dus să văd apusul. Nu mi-o amintesc.
Data viitoare încep postarea cu ea.
Love is crazy =]

Ăă, oau, e ultimul an de liceu

2010-09-01T15:47:00.000+03:00

De aseară tot mă trec fiorii în aşteptarea " ultimului prim sunet". Azi, cînd mă găteeam de ieşire, mi s-a părut straniu că sunt calm. Aşa de calm. Nu-mi vine să cred că au trecut 12 ani. Nu. Nu vreau să cred.
Ajuns acolo, mi-am revăzut colegii . Care-i mai bronzat, care mai nu, dar tot aceeaşi au rămas. Şi eu-tot acelaş zîmbăreţ cu ochi albaştri :P
Am văzut-o pe ea, m-am salutat şi am reuşit, pentru prima dată în viaţă, s-o enervez tare. De ce? Pentru că ieri i-am vazut ~~hahariu~~ prietenul, şi (să mă ierte Dumnezeu, dar El, vărmea şi Ştefan îmi erau martori) era urît. Ce plăcere de a şti, că oponentul tău e urît, şi pe lîngă asta fără 7 ani de acasă( dar asta-i altă istorie).
Mai tîrziu mi-a părut rău că sunt un bou. Că mă comport urît. Şi am cerut sfaturi prietenilor. Vă mulţumesc, m-aţi îndreptat către calea cea dreaptă.
Mâine am lecţii. Şi nu mi-am făcut tema la română. Sper să mă ierte pînă luni.
ULTIMUL PRIM SUNET a fost ok. Chiar destul de interesant :)

Nu sunt "OK"

2010-08-30T23:47:00.000+03:00

Dacă speraţi ca eu să zic " eu sunt ok", păi vă înşelaţi.

Nu sunt deloc ok. Cel puţin nu acum.
Şi port o mască deasupra, pentru ca cei care-mi sunt alături să nu se sature de mutra mea de om jalnic.
Ei şi ce, s-a terminat, mare brînză.
Pentru ce, pentru cine mă plîng atît? Ei mă văd cu soarele în ochii mei albaştri ( ca la broaşti ~~rîioase~~{by Chris}), cu zîmbetul pînă la urechi şi o dispoziţie de nota 10. Dar seara; seara sunt lovit, istovit ca după război. Încă 2-3 săptămîni şi războiul se va încheia, pacea va cădea peste inima mea iar eu în sfîrşit voi reveni la vechile obiceiuri- de a rîde neîncetat şi a vorbi tare, mult , nonsens.
Aşa-s eu, cam prost..
PS: Azi am aflat un cuvînt nou- CINIC. Mi-am dat seama că şi eu pot să devin aşa, că încep a gîndi cinic.
Nu vreau să fiu ca ei, cinicii. Am să lupt să fiu însumi.

Nu ştiu

2010-08-25T15:08:00.000+03:00

Nu ştiu dacă am făcut bine. zău nu ştiu. Pentru că, în sufletul meu, dragostea încă ramîne să ardă. Şi totuşi mi-am încălcat orice principiu şi am ajutat-o să intre în liceul meu. De dimineaţă o sun şi-i zic să se îmbrace repede şi să meargă cu mine pentru convorbirea cu viitoarea ei dirigintă( acum prezenta :D). Îmi mormăie ceva în telefon de genul " nu pot, nu vreau, etc". Mă enerveă şi-mi sun o prietenă care e şi prietena ei. Aceasta o telefonează, iar în 5 min toată casa e în picioare şi gata de pornire. Acolo am vorbit mai mult eu cu profa, şi apoi a intrat ea cu maică-sa în cabinet la convorbire. Peste 5 min iese bucuroasă foc. Au primit-o. Şi-mi mulţumeşte. Dar nu aşa cum ar trebui. Ştiu că îi plac, dar nu vrea să fie cu mine. Şi am o explicaţie pentru acest gest- am făcut-o din simplă prietenie, şi din faptul că eu m-am ţinut de cuvînt, iar ea deloc( din cele cîte îmi spunea). Încă mai ţin la ea, dar trenul fuge repede iar ea nu se gîndeşte că lumea ce o înconjoară îi bagă în căpşor că ar trebui să fim noi 2, nu ei 2. Las' să fie aşa. Timpul va arăta restul.

Iată de ce

2010-08-24T22:53:00.000+03:00

Încet, încet vreu să-mi revin din vara asta zbucimată. Off, dragostea asta omoară oameni.Dacă e s-o iau cu incetul, va fi să încep de la aceea că m-am îndragostit subit, şi fără cale de întoarcere. Totul s-a început în luna iulie. Acum sunt prea ~~uşis~~ abătut, ca să descriu ce, cum şi cînd s-a întîmplat. Pot spune doar atît, blogul meu a stat în perioadă de inerţie din cauza lipsei de inspiraţie şi a confuziei sufleteşti. Acum totul îmi este clar, concluziile s-au făcut şi trenul a plecat. Pentru că de atunci, şi pînă mai alaltăieri trăiam cu gîndul că fata îmi va sări în braţe şi îmi va spune DA. Acest "da", ar avea să însemne o relaţie frumoasă, plină de iubire, tandreţe, fericire ş.a.m.d Nu a fost să fie. Dar nu-i nimic. Acum merg peste şi mă uit înainte. Nu mai dau înapoi, cum am mai facut-o în această lună. Articolul nu e o metodă de a mă ~~jălui~~ plînge, ci doar o confesiune, motivul care m-a împins să creez pauze în continuarea "blogului meu de proprii opinii şi cugetări". Acum toţi ştiu, care e ~~brînza făcută de mine~~. ~~Pute ştiu, dar e a mea, şi eu acum stau şi o stîrpesc.~~ (metaforă la ce am retrăit eu în aceste 2 luni). Toţi- sunt acei 4 oamnei care mai citesc blogul meu de nimic, cu apucături de scriitor şi vocabular de imbecil dement. Sunt prost, şi nu mă sfiesc s-o spun. Seară bună! Scriu degrabă alt articol :P

2010-08-09T20:22:00.000+03:00

Mai multe, aici

Cele aproape 2 luni

2010-08-05T10:56:00.002+03:00

De aproape 2 luni nu am postat. Nu aveam chef. Pe scurt, ce s-a intimplat in aceste 2 luni nebunaticce... Spre sfirsitul lunii iunie am inceput sa-mi caut in alta aprte de lucru, pentru ca sefa de la cafenea ma punea sa astept prea mult. Cu ajutorul prietenului meu(care mi-a dat un numar de telefon) am gasit la un hotel, care se deschisese abia pe 12 iulie. Maxim Pasha Acolo am lucrat chelenr, si cind trebuia barmen. Am invatat multe. Dar, din motive personale si ale sefiei, pe 31 iulie, dupa ce am luat salariul, mi-am dat demisia. Pe 29 iulie am avut o zi de nastere superba. Am implinit 18 ani( copil cu drept de vot ;)) A fost si iubita mea, dar din motivele ei prostesti, a hotarit ca relatia nu mai poate continua. Sufar( ca sa nu zic urlu in mine) pin azi, dar ma tin pe picioare, si privesc doar inainte. Poate cindva ii va parea rau. Acum, trebuie sa intru in grupul Desteptarea. Urati-mi succes!

Scurt, clar şi cuprinzător

2010-06-29T13:12:00.000+03:00

Ieri am fost la miting. Mi-a placut mult. Am facut (in exclusivitate, singur) cunostinta cu
tinerii de acolo. Am strigat lozinci, am marsaluit cu un baner maare, am facut multe poze( de fapt nu noi, ci diferiti fotografi) si spre seara ne-am ~~raspridilit~~ imprastiat pe la case. Intr-un cuvint : super! Da, inca ma chinui sa clarific chestia cu lucrul. Acus plec sa vorbesc in alta parte( imi urez succes de pe acum:P). Daca cineva observa scriu fara diacritice, este din cauza ca am un windows rusesc iar la el nu gasesc limba romana. Dar stai ca imediat o pun.Gata, e bine şi aşa. Deeci am povestit cam tot. Postările nu le pot umple, (ca de obicei)cu ceva mai interesant. Dacă în altă viaţă voi deveni scriitor, promit că veţi putea savura din literele de pe blogu ăsta. Pe curînd!

Pe 28 iunie ARĂTĂM VINOVATUL CU DEGETUL!!!

2010-06-27T11:23:00.001+03:00

Programul activităţii:
13.00 – 14.00 – Adunarea participanţilor lângă monumental lui Ştefan cel Mare şi Sfânt;
14.00 – 14.30 - Marş către ambasada Rusiei;
14.30 - 16.30 Le demonstrăm că sunt vinovaţi de starea lucrurilor, prin lozinţi, afişare de banere, discursuri pe megafon... (într-un cuvânt protest paşnic);
16.30 - 17.00 Ne întoarcem la Monument şi intonăm “Deşteaptă-te Române”;
17.00 - 17.30 - Poze de grup. Îmbrăţişări frăţeşti :))
17.30 - Ne despărţim împăcaţi sufleteşte că am dus-o la bun sfârşit şi în speranţă ca va veni totuşi Ziua Unirii

P.S. Avem autorizare între 13.00 şi 19.00. Cine doreşte poate rămâne până târziu să aprindem lumânări.
Pe 28 iunie vino cu noi SĂ ARĂTĂM VINOVATUL CU DEGETUL!!!
Sursa: click pe titlu

2 saptamini in C**, sau Castriulea pe cap si vpereod!

2010-06-25T18:45:00.000+03:00

Dupa postarea precedenta, in care se zice ca eu mi-am gasit un post de munca, acum afirm tare tuturor, ca in Moldova nu exista oameni(sau sefi) care sa aiba soviste sau cuvint de onoare. Dupa 2 saptamini de munca continua in cafenea, dupa ce am umplut buzunarul chelneritei sef cu "ceai" , dupa ce am zimbit domnilor rasi pe cap si plini de haur, administratorul nu vrea sa-mi spuna concret "Dom`le te luam/ nu te luam la lucru". Ce sa zic, un multumesc pentru ca am invatat arta chelneritului, si un "bagav-as pe voi!" pentru timpu luat si minciuni gogonate. Na, o sefa spurcata de 23 ani, o cafenea aproape goala si un par sur in cap. Doriti sa munciti domnilor?

O nuă zi, un nou început =)

2010-06-10T22:37:00.000+03:00

După cum spuneam şi în postarea precedenta(maid egrabă m-am jăluit), eu îmi căutam un post de muncă prin Makler, şi alte ~~zavidenii~~ cafenele din Chişinău. Minune mare!Azi pe la aproape de zece, după ce mă scol dintr-un somn adînc, primesc un telefon. Răspund, şi rămîn şocat. Sunt anunţat ca peste o oră să mă prezint la "L'impero del Passione" , pentru a începe stagierea. Bucurie mareeeee!! Astăzi am învăţat multe chestii utile şi inutile, cum ar fi calculatorul personalului, amplasarea obiectelor şi a bucătăriei, şi multe alte chesti din meniu( umplut mai mult cu coktailuri). Deci, mâine e o nuă zi , şi un nou început de muncă! Uraţi-mi succes, şi mulţi clienţi!

Revenire [înceată]

2010-06-09T10:31:00.000+03:00

Nu mă interfluieră. Mi s-a oprit acum în minte. De o lună nu mai postez nimic. Şi nu ar fi chestia că nu aş avea ce posta, dar sunt atît de săturat de toate încît nici berea cu coniac nu mă mai ajută. Postul ăsta i-l dedic fetei care mi-a trezit materia cenuşie la viaţă, şi mi-a amintit că am un blog de dus, că începutu vieţii sale nu a fost rău, doar că ~~hazeainu~~ stăpînul "nu-l interfluieră nimic" ( îmi place cum sună :D). Am avut parte de un Mai dificil , şi un început de vară cam încurcat (aşai-i dragostea adolescentină ). Îmi caut de lucru, şi toţi ~~maldavenii~~ chişinăuienii mă refuză( bă, v-aş da în judecată pentru refuz neîntemeiat, măgarilor). Ah, da, postarea, păi e cam greu s-o încep de la capăt după ce o lună mi-am stricat minţile cu tot felul de lecţii, teme, "plînsete", şi alte chestii care îţi fac craniul cît un bloc cu 9 etaje. Acumă călătorind prin universul Muligambiei, am dat de bloguri vii, cu oamenii plini de viaţă, care îşi împart fericirea cu vizitatorii. Acum, vă spun solemn că mă voi ţine scai de ei, le voi ~~abosrbi~~ citi postările, şi voi lupta din răsputeri să ies din criza sufletească de acum. Mulţumesc încă o dată domnişoarei din Buiucani(am cunoscut-o după denumirea străzilor), cu blogul : http://sufletista.blogspot.com/.
Pe curînd.

Hopa, vacanţă!

2010-06-02T23:09:00.000+03:00

Mult aşteptata mea vacanţă de vară. S-a început şi deja mă plictisesc de moarte. Caut de lucru. Nicăieri. De postat, nimic. Să bei-- n-am bani. Prietenă, nu s-încleie niş-una. Aştept inspiraţia cînd mă va podidi. pînă atunci, vacanţă plăcută, şi important--distractivă!

S-a stins o voce a presei sportive, a decedat Alexandru Gheorghiţă

2010-05-21T14:09:00.000+03:00

Cunoscutul jurnalist şi comentator sportiv, Alexandru Gheorghiţă, s-a stins din viaţă mult prea devreme, la 52 de ani. Vestea a fost primită cu durere de rude, prieteni şi colegii săi, pentru care Alexandru Gheorghiţă rămâne o personalitate puternică, complexă, care şi-a dedicat prcatic întreaga viaţă jurnalismului sportiv.

Alexandru Gheorghiţă a stat la bazele Mişcării Olimpice şi Comitetului Naţional Olimpic, a fost membru al Comitetului Executiv al acestei instituţii. Este autorul mai multor lucrări consacrate sportului.

El a fost printre primii care au pus temelia fondării Federaţiei Moldoveneşti de Fotbal.

Jurnalismul sportiv a ocupat un loc parte în viaţa lui Alexandru Gheorghiţă. Colegii de breaslă mereu l-au remarcat şi apreciat, fapt confirmat de către NICOLAE PIATAC, vicepreşedintele CNO; SANDU SÂTNIC, jurnalist; EFIM JOSANU, jurnalist;

El este unul dintre cei care au marcat evoluţia interactivităţii dintre eveniment şi ascultător şi telespectator în ultimele decenii ale fotbalului la radio şi televiziune.

Sursa:jurnal tv

People always leave

2010-05-18T14:22:00.000+03:00

Niciodată nu am crezut că o frază dintr-un serial banl poate însemna atîtea. Acum cînd
am înţeles sensul lucurilor pot spune doar atît: oamenii tot timpul pleacă, pleacă peste hotare, pleacă din viaţă. Pleacă şi lasă doar suferinţă, amintiri, şi noi nădejdi.

Concluzie di Centru

2010-05-15T23:04:00.000+03:00

Cîti feti frumoasî pisti tăt în Chişinău, da' cînd să-i spui o vorbă apo' îtz pui mîinili în cap de prostie. Şî sî mai zîşi cî paţanii îs poşlîe. Tfiu! Da nu na', dicît sî îmbli cu cătatu sau umblatu' mai ghini stai akasî şî conversezi cu unele mai brunete.

Filozofie de piaţă

2010-05-13T16:02:00.001+03:00

Ba am diprisneacuri, ba stau în brînza măsii ş mă rîd ca un narcoman.
-Vrei padruga bai?
-Vreu, da şi ai?
-Ei, prosta întrebam şî eu, cî şî nie nu ni-ar încurca una..
-Mda, îi sucicna fără dînsîli... tac şi hai la un pivos?
-Hadem, şî ni-om plînji di jăli)

Apus de soare-romanticul din mine

2010-05-05T19:11:00.000+03:00

Prezint o colecţie de răsărituri şi apusuri de soare. Pe vremuri, (vre-o 2 ani în urmă) utilizam nikkuri ca Sunset sau Sky in red pentru că mă îndragostisem de apusul soarelui pe malul rîului Nistru. Împărtăşesc ce mai am...

Gînduri pe foaie->lecţia de română 28.04

2010-04-29T16:22:00.002+03:00

Eu sunt un om rău. De cîte ori am iubit şi am rămas fără ea, am urît. Eu sunt un om rău. Am urît persoana pe care, cu ceva timp înainte-o iubeam. Şi sunt un om rău. Dar cînd vorbesc despre trecut îmi amintesc numai de frumos. Totuşi sunt un om rău. Pentru că am urît. Şi a fost spontan, copilăros, trecător. Sunt om. Am iubit. Am urît. Am suferit. Iubirea schimbă universul.

Bosquito- două mâini

2010-04-27T18:24:00.000+03:00

Foarte tare piesa! O ştiu şi la chitară deja :D Cui să i-o cînt??

NU defilării!

2010-04-19T19:15:00.000+03:00

Peste tot începe forfota anti-homosexualistă. Cică, pe 2 mai, între orele 15-16, grupul ăsta de "tineri" vor defila în PMA. Şi mie, mă rog, mi-era în cot. Stai frate, că nu e aşa. Am citit nişte articole pe Unimedia, apoi am mai şi intrat într-un club din odnokl., şi deja problema pare să fie serioasă. Acum, se şi prognozează o adunare în cntrul oraşului, în aceeaşi zi, la orele 13 unde sunt invitaţi toţi cetăţenii care-s împotriva aşa-zise-i defilări, pentru a semna un document de anulare. Hmm, cred că am s-o semnez. Dar, nu vreau să fac păreri proaste, pur şi simplu, nu sunt de acord cu ideea ca aceşti homo-sapiens, să defileze în locul unde s-a scris, nu o dată, ISTORIE. Şi nu, nu sunt homofob. Accept existenţa lor ca grup sau nu ştiu ce.., dar dacă vor să-şi creeze o paradă, s-o facă mai bine în alt loc. Avem o patrie frumoasă, mare, de care putem să ne mîndrim. Pot ei, cred eu, să-şi găsească un colţ de pădurice, sau ştiu eu ce poiană ca să se pupăcească acolo, fiindcă, nu va fi de admirat peisajul cînd, orăşenii vor privi cum pe stradă se pupă bărbaţii între ei şi femeile la fel. În concluzie-- NU! Mergeţi la "Poieniţa Veselă"! Nu ne murdăriţi oraşul şi tradiţia basarabeană!

Nu ne-am născut în locul potrivit...

2010-04-18T21:11:00.000+03:00

Iacob GUMENIȚĂ a fost ARESTAT pentru 10 zile!

2010-04-15T16:28:00.000+03:00

La ora 16.00, la PublikaTV se difuzează o emisiune despre arestarea lui Iacob Gumeniță și cazul lui Damian Hâncu.

Fostul șef al poliției municipale, Iabob Gumeniță, a fost arestat pentru 10 zile. Despre acest lucru a anunțat Procuratura Generală azi, 15 aprilie.

Măsura a fost aplicată de către procurorii secţiei exercitare a urmăririi penale în cauze excepţionale a Procuraturii Generale, Gumeniţă fiind cercetat penal în calitate de bănuit în dosarul privind depăşirea atribuţiilor de serviciu de către colaboratorii de poliţie în noaptea de 7 spre 8 aprilie 2009.

Amintim că Iacob Gumeniţă apare în imaginile filmate în noaptea lui 7 aprilie 2009, lovind tineri cu piciorul în Piaţa Marii Adunări Naţionale.

Contactat de UNIMEDIA, protestatarul Damian Hâncu a confirmat faptul că a fost lovit de Iacob Gumeniță, fostul comisar al orașului Chișinău. "Da, e Gumeniță, l-am recunoscut! Este cu noi, printre cei bătuți, și judecatorul Iancev de la Tighina. Și el știe detalii. La un moment dat, dl Iancev îmi ținea geanta neagra (cu cărți de drept în franceză), ma înțelegeam bine cu dumnealui, chiar i-am spus atunci că dacă se întâmplă ceva (ma gândeam ca o sa mor, după ce l-am văzut mort pe Valeriu Boboc), l-am rugat să-i transmită mamei geanta mea și să-i spună ultimele vești despre mine. Eu l-am vazut pe Valeriu Boboc viu, apoi l-am vazut si mort."

Precizăm că Iacob Gumeniţă a fost demis la 28 septembrie din funcţia de şef al poliţiei municipale de către ministrul de interne Victor Catan.

Sursa:Unimedia

MULŢI ANI TRĂIASCĂ!!!

2010-04-14T18:25:00.000+03:00

Hei bratişca, postarea asta e pentru tine! Şi nici măcar să nu înrăzneşti să n-o citeşti, că ţi-o bag pe gît!(joke) Să trec la subiect.. În anul 1991 într-un orăşel din nordul Basarabiei,pe 14 aprilie s-a născut un băieţel. Părinţii lui au decis să-i pună numele Ştefănuţ. Ştefănuţ se făcea mare cît vedeai cu ochii. Se juca, alerga, făcea năzbîtii, îşi julea genunchii, ca orişicare copil. Acum, cînd Ştefănel a devenit Ştefan, părinţii au decis să se mute la Chişinău- oraş mare, aglomerat, murdar, însă drag oricărui basarabean. Au găsit un apartament modest, l-au cumpărat cu puţinul pe care îl aveau, şi au început să trăiască o viaţă de orăşean-chişinăuian. Nu peste mult timp, în ograda în care locuia, s-a mutat un alt băieţel pe nume Cristinel. Acesta avea bicicletă, ca şi Ştefănuţ. Aceştia au început să fie prieteni, să se plimbe cu bicicleta prin tot oraşul, să trăiască intens timpul copilăriei . Acum, cei doi au devenit bărbaţi(pe jumătate) iar în această zi însemnată de 14 aprilie 2010, celălalt băieţel, te felicită cu 19 ani frumoşi împliniţi şi îţi urează sănătate cît încape, bani în pungă să-ţi ajungă, femeiuşti să nu le-mpuşti, şi multă, multă pivă..oi, veselie(să ne fie!)!!! LA MULŢI ANI!!!

2010-04-09T13:22:00.004+03:00